(fragment din cartea APCCM de Dr Vlad Schlezak)
Unii interpretează fantasmagoric Biblia ca să-și justifice comportamentele păcătoase. Probabil un exemplu extrem e al unui fost pacient schizofrenic de-al meu căruia i-am zis: „Dragă X, văd că citești Biblia cu voce tare, văd că te rogi la masă și reciți Psalmi, ba chiar văd că ai o Biblie groasă sub braț și mergi peste tot cu ea. Hai să presupunem că am uitat că ai dat cu pumnul și ai făcut circ ieri. Dar spune-mi și mie, că și eu citesc Biblia, de ce îmi spui mereu că vrei să mergi să fumezi și că ai nevoie de țigări?”.
La care el îmi răspunde „Păi domn doctor, în Vechiul Testament scrie că poporul Israel aducea jertfe Domnului. Jertfele ardeau și focul face fum. Deci dacă face fum înseamnă că scrie în Biblie că pot să fumez.”
Alții nu sunt schizofrenici, ba chiar au poziții de VIP-uri evanghelice (cum mai spun uneori) și interpretează în feluri greșite Cuvântul lui Dumnezeu ajungând să abuzeze spiritual unii creștini care inițial au inimă bună și dau crezare manipulării!
Cercetați corect Cuvântul lui Dumnezeu și nu vă lăsați manipulați și abuzați! În mod normal în Auditarea Creștină Personală de exemplu frica o dăm Domnului (conform 1 Petru 5:7 și multor alte versete și principii biblice) ⎯ încurajez credința cristocentrică, dar frica/panica o și tratez bio-psiho-socio-spiritual creștin în unitate, după caz.
Sunt de exemplu atacurile de panică și anxietatea gravă ce poate degenera chiar în psihoză și atunci e nevoie de o abordare complexă tot în cadrul aceluiași model ce l-am propus (am tratat mai mulți creștini ce sufereau de așa ceva). Inclusiv medicația, după caz, eliberare, după caz etc.
Totuși vorbim aici despre rezistențele spirituale. Așadar, în unele cazuri creștinii pot să folosească greșit credința pentru a evita fricile și durerile ce le au, în loc să se folosească de credință ca să-i ajute să-și înfrunte cele mai adânci și puternice frici.
Poate că sună ciudat, dar în cele ce urmează încerc să explic și exemplific:
Creștinii care folosesc intelectualizarea ca mecanism de apărare sau rezistență în fața durerii, fricilor sunt acei creștini care vor folosi credința ca justificare a intelectualizării lor prin folosirea de versete care se referă la gândire.
Creștinii care folosesc formarea de reacție ca mecanism de apărare sau rezistență în fața durerii, fricilor sunt acei creștini care se vor referi automat la versete care par să spună că noi putem deveni instant total iubitori, total buni, total sfinți în loc să se uite la versete care vorbesc despre durere, despre creștere spirituală, despre relații.
Creștinii care folosesc proiecția ca mecanism de apărare sau rezistență în fața durerii, fricilor sunt acei creștini care se vor duce la versete ce să le justifice proiecțiile.
E destul de periculos pentru că se poate ajunge la extreme de gândire și extreme emoționale în care ei se văd pe ei înșiși sau gândurile și emoțiile lor ca fiind de la Dumnezeu, iar la polul opus văd pe alții (sau chiar anumite elemente din ei înșiși) ca fiind de la Satan și demonii lui.
Va urma….
Dr. Vlad Schlezak, MSc,
Medic psihiatru creștin, fondator al psihoterapiei medical creștine APCCM
