Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Săptămâna Căsătoriei 2024: „Anotimpurile vieții conjugale: Toamna” cu Ghiță Mocan

Împreună cu pastorul Ghiță Mocan parcurgem cele patru anotimpuri ale vieții conjugale. „Sezonul de Toamnă” se mai numește și „Contracția” – este o perioadă de maturizare. Prima parte din această perioadă durează aproximativ 7 ani în care familia are copii tineri. Urmează apoi o perioadă de aproximativ 6 ani și jumătate în care copiii devin independenți – Impactul educațional merge spre zero.

Pastorul Ghiță Mocan s-a născut la data de 22 aprilie 1975 în localitatea Arieșeni, jud. Alba. În anul 1998, a absolvit Institutul Teologic Penticostal din București, iar apoi a slujit în Biserica Filadelfia (București), ca redactor la revista Cuvântul Adevărului și cadru didactic în cadru aceluiași institut.

Între 2004 și 2008 a slujit ca pastor al Bisericii Române din Geneva (Elveția). După întoarcerea în țară, până în prezent este implicat în slujirea pastorală la Biserica Penticostală Filadelfia din Oradea și la Biserica Penticostală Vestea Bună din Beiuș.

Pe lângă activitatea pastorală, pastorul Mocan conferențiază pe teme de familie, tineret și slujire, atât în țară, cât și în străinătate. Realizează emisiuni radio și TV pe diverse teme biblice și este implicat în dezbateri teologice contemporane, inclusiv în spațiul virtual pe site-ul personal www.coramdeo.ro

În anul 2014 a publicat două cărți la editura Societății Biblice din România: „Alături de Isus: imaginea uceniciei în Evanghelia după Marcu”, „Rugăciunea lui Isus – o abordare tematică”, iar apoi, în 2015 a publicat la Editura Metanoia cartea Poemele Tatălui.

Este căsătorit cu Magdalena și împreună cresc doi copii, pe Paul si pe Carina.

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.