Vineri, 22 martie, Oficiul Creștin pentru Drepturi și Libertăți (OCDL) a asistat juridic Editura Creștină Stephanus audiată în fața Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. (CNCD)
Obiectul audierii a vizat refuzul editurii de a prelua o comandă primită din partea unui ONG prin care se solicita tipărirea unei broșuri care, prin conținut, promovează concepte ale ideologiei LGBT+.
Editura Stephanus este o editură cu principii și valori creștine, asumându-și în mod public „scopul de a îndrepta oamenilor atenția spre Isus Hristos, oferindu-le resurse și experiențe prin care să-și înțeleagă identitatea, să-și afle scopul și să-l urmeze”.
Prin acuzația formulată, avocatul organizației susține că materialul solicitat pentru printare s-ar afla în acord cu legislația românească și că nu ar contraveni niciunui principiu creștin.
Or, prin această broșură se promovează un conținut care, printre altele:
– disociază sexul biologic de gen
– acuză patriarhatul de violență domestică
– încurajează minorii să-și reclame la poliție partenerii care, din motive religioase, refuză întreținerea de relații intime înainte de căsătorie…
Organizația acuză editura de discriminare săvârșită prin refuzul accesului la servicii de tipărire pe criteriul convingerii și al orientării sexuale, și solicită Consiliului Național sancționarea contravențională a editurii.
OCDL va asigura în continuare asistența și reprezentarea juridică necesară cauzei, în acord cu legislația aplicabilă, principiile și valorile creștine, așteptându-ne ca, în următoarele luni, CNCD să pronunțe o hotărâre justă, favorabilă editurii creștine.
Implică-te în activitatea OCDL de promovare și apărare a valorilor fundamentale!
Echipa ȘtiriCreștine.ro vă încurajează să vă rugați pentru echipa Editurei Stephanus să treacă biruitori prin această încercare. Pentru echipa OCDL să obțină dreptarea și victoria acestui cas. Rugați-vă pentru protecția fiecărui creștin de acest val secular care ia amploare și încearcă să hărțuiască pe cei care împărtășesc valorile creștine. Rugați-vă pentru protecția antreprenorilor creștini, pentru bisericile evanghelice care prin convingere nu vor putea presta servicii solicitate de comunitatea LGBT și astfel inevitabil

Când îngerii lui Dumnezeu au venit la Sodoma, conform cu cele scrise la Geneza 19, ei nu erau acolo pentru a duce ”negocieri” cu notabilitățile orașului apostat. Cititorii Bibliei știu ce soartă crudă au avut cele două orașe Sodoma și Gomora doar numai după câteva ore de la vizita oaspeților cerești.
În calitate de creștini practicanți ne rugăm lui Dumnezeu să le dea lumină și înțelepciune celor de la CNCD pentru decizii corecte vis-a-vis de reclamația membrilor LGBT până nu e prea târziu.