„Isus a venit, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pacea fie cu voi!”.
Apoi i-a spus lui Toma: „Pune-ți degetul aici; vezi mâinile Mele. Întinde mâna și pune-o în coasta Mea!”. (Ioan 20:26-27)
În duminica de după Înviere, ucenicii s-au adunat cu „ușile încuiate de frică” (Ioan 20,19). Printre cei adunați se afla și Toma. Mai devreme, când apostolii au ezitat să călătorească spre Betania de teamă că asocierea lor cu Isus le va aduce moartea, Toma a fost cel care i-a mobilizat pe apostoli și a spus: „Să mergem și noi, ca să murim împreună cu El” (Ioan 11:16). La Cina cea de Taină, în timp ce Iisus îi împărtășea despre iminenta sa trădare și moarte, Toma a fost cel care l-a întrebat pe Iisus: „cum putem cunoaște calea”, ca să putem să te urmăm (Ioan 14:5). Toma a fost dispus cu curaj să-L urmeze, chiar și cu riscul cunoscut. Dar, odată cu moartea lui Isus, calea nu mai era clară și, la fel ca mulți dintre cei cu întrebări sincere, Toma a legat credința în înviere de experiența personală. În acel prim Paște, Isus a ieșit dintr-un mormânt sigilat în numele lumii și a intrat într-o cameră sigilată pentru a aduce pacea Duhului Sfânt și însărcinarea ucenicilor săi.
Asemenea lui Toma, suntem invitați să îl cunoaștem pe Isus în mod direct și personal. Isus nu este o idee sau o filozofie. Mai degrabă, Isus a venit pentru ca „să aveți viață și să o aveți din plin” (Ioan 10:10). Chiar și acum, Isus oferă o invitație primitoare la o relație personală. În durerea și îndoiala purtate de fiecare persoană, dacă vă deschideți mâinile, Isus vă va întâlni astăzi.
Rănile lui Isus sunt suficient de adânci pentru rănile acestei lumi. În învierea sa pascală, Isus oferă pace în mijlocul durerii. Isus a spus: „Privește mâinile mele. Întinde-ți mâna și pune-o în coasta mea” (Ioan 20:27). Întrebările și scepticismul nu au fost respinse sau respinse, ci întâlnite și primite. Transformarea pascală are loc atunci când frica și îndoiala noastră se întâlnesc cu rănile lui Isus. Slujitorul suferind este înviat ca Domn vindecător. Rănile lui Isus sunt suficient de adânci pentru a îmbrățișa durerea personală, tristețea înfricoșătoare, izolarea solitară și ororile exploatării, persecuției și războiului. Din rănile lui Isus curge vindecarea pentru lume.
În timp ce întâlnea aceste răni, Toma, ucenicul curajos, mărturisește ceea ce este necesar și astăzi: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”. (Ioan 20:28). A fost un angajament personal al unei vieți transformate atunci când Toma l-a îmbrățișat pe Isus ca Domn al său. A fost o proclamare publică, deoarece Toma a declarat că Isus este Dumnezeul său. Tradiția străveche ne învață că Toma va duce Evanghelia până la marginile vestice ale Indiei, unde a petrecut treizeci de ani ca martor intenționat înainte de a muri ca martir. În rănile sale vindecătoare, Isus nu numai că l-a transformat pe Toma, dar a emis și o binecuvântare care se întinde până la noi astăzi: „Fericiți sunt cei care nu au văzut și au crezut” (Ioan 20:29). În acea cameră sigilată de acum peste 2.000 de ani, Isus a declarat că, atunci când vii la Isus astăzi, ești binecuvântat.
Durerea noastră este transformată în durerea lui Isus. Veniți toți cei care sunteți obosiți și toți cei care aveți îndoieli. Veniți toți cei care purtați cicatricile umanității frânte și păcătoase. Isus invită durerea noastră să atingă rănile sale vindecătoare, pentru ca prin rănile sale să fie vindecate rănile lumii, iar noi să trăim ca împăciuitori ai păcii.
În acest Paște, în numele Alianței Mondiale Baptiste, o familie din 130 de țări și teritorii care a fost binecuvântată, să știm și să proclamăm că rănile lui Isus sunt poarta către pacea care vindecă.
Rev. Elijah M. Brown, PhD
Secretar general și director executiv
){kind=link}