Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Ziua 21: Traversând Marea Mediterană – 30 de zile de rugăciune

Peste 500 de bărbați, femei și copii s-au înecat în iunie 2022 în timp ce încercau să traverseze Marea Mediterană într-o barcă supraaglomerată cu destinația Grecia. Barca era plină cu emigranți din Egipt, Siria, Pakistan, Palestina și alte țări, care s-au pornit să caute azil în Europa. Aceștia făcuseră aranjamente cu traficanții din Libia să-i ducă în Grecia, dar barca era nesigură și foarte supraaglomerată. Supraviețuitorii au raportat că barca a rămas fără mâncare și apă în a doua zi pe mare și că oamenii au început să moară la bord înainte ca aceasta să se scufunde în a cincea zi, înecând sute de persoane.

Nu se știe exact numărul de oameni, care încearcă să traverseze Marea Mediterană în fiecare an. Organizația Internațională pentru Migrație din cadrul ONU estimează că anul trecut au traversat Marea Mediterană peste 80.000 de persoane – un număr record. Conform OIM, aproximativ 2000 de persoane au murit în încercarea de a traversa, însă nu se știe câți mor fără ca trupurile lor să fie găsite vreodată.

Majoritatea migranților care se pornesc să traverseze Mediterana sunt musulmani, fugind de război, violență politică, sărăcie și disperare. Ei cred că Europa le va oferi șansa de a lucra și de a-și crește familia în pace. Mulți dintre ei nu au nicio idee despre riscurile pe care și le asumă urcând la bordul unei bărci a traficanților.

Multe organizații depun eforturi pentru a ajuta migranții care ajung pe țărmurile Greciei sau ale Italiei, însă resursele sunt puține și numărul de migranți disperați este tot mai mare. Guvernele din Europa negociază câți refugiați pot accepta, dar mulți cad și pradă traficanților de persoane sau ajung în tabere de refugiați pentru ani întregi de cealaltă parte a Mediteranei.

Motive de rugăciune:

  • Rugați-vă pentru refugiații musulmani care traversează Mediterana, agățându-se de speranța unei vieți mai bune, să o găsească și ca Dumnezeu să li se descopere în Europa.
  • Rugați-vă pentru protecția refugiaților în călătoriile lor pline de pericole.
  • Rugați-vă ca organizațiile care ajută refugiații musulmani în Europa să aibă resursele de care au nevoie pentru a sluji în mod practic și spiritual.

„Dacă voi lua aripile zorilor și mă voi duce să locuiesc la marginea mării, și acolo mâna Ta mă va călăuzi și dreapta Ta mă va apuca”. Psalmul 139:9-10

 

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.