La 24 aprilie 1962, la Brăila pe malul Dunării s-a născut marele om Mihai Ciucă. A fost mezinul din cei trei copii ai soților Eufrosina și Constantin Ciucă. Un copil absorbit de cărți și pasionat de istorie din fragedă copilărie. În autodescrierea blogul său personal își începe prezentarea în felul următor: „M-am născut într-o zi de aprilie, pe vremea lui Dej… Prima mea frustrare a fost să constat că universul meu era dominat de un frate și o soră, amândoi mai mari ca mine. Treaba asta m-a făcut să umblu smerit prin viață și să nu uit că pentru o lungă vreme am privit doar în sus la ceilalți. Într-o lume care nu-mi oferea prea multe am descoperit cartea”.
Și nu doar a descoperit cartea, dar în timp la maturitate a scris cărți de istorie. De când a descoperit tainele cititului a rămas fascinat de cărți, mai ales de cele istorice și peste ani s-a dedicat unui studiu asiduu și neîntrerupt a tot ce înseamnă hrisoave, atestate, anale, glosare, mărturii, scripte și însemnări din cele mai vechi timpuri.
Dacă ar fi să-l descriem este greu să-i punem o singură etichetă, pentru că Mihai Ciucă a studiat inginerie, dar toată viața lui și-a dedicat-o slujirii, studiului și cercetării. În toate fazele și etapele vieții lui a făcut multe: jurnalism, fotografie, misiune, pastorală, leadership și cercetare istorică.
Cu cei doi frați mai mari, Andrei și Dora, la care „o lungă vreme a privit doar în sus…
Rădăcinile
Mihai Ciucă este moștenitorul a câteva generații de creștini evanghelici baptiști. Pe linia mamei este la a patra generație și se trage din Basarabia. Mama lui, Eufrosina avea 14 ani când împreună cu părinții și fratele ei mai mic de 10 ani, în primăvara anului 1944 au fost nevoiți să plece din Basarabia. Aveau moșie și gospodărie la Cahul. Erau membri ai Bisericii Baptiste „Speranța” din Cahul. Bunicul lui Mihai Ciucă a fost veteran din Primul Război Mondial. Datorită rănilor primite a fost răsplătit cu pământ. După Al Doilea Război Mondial, comuniștii au hotărât că averea lui îi dă statut de chiabur. I-au confiscat caii, animalele și tot ce avea pe lângă casă. Un prieten l-a avertizat că este pe lista de deportare spre Siberia așa că a decis că este timpul să evadeze. Într-o noapte de martie a lui 1944, Titarenco Axenti și Maria, au urcat în căruță cu cei doi copii ai lor și au luat drumul evadării. Au fost adăpostiți la Brăila. Vreme de câteva luni, până s-au închis definitiv granițele pe Prut, au fost nevoiți să stea ascunși. După instalarea sârmei ghimpate pe malul Prutului, viața într-o Românie comunistă, dar relativ mai liberă decât Basarabia, a intrat pe un făgaș normal.
Familia Ciucă în 1978
Istoria – pasiune moștenită genetic
Pe linia tatălui, Mihai Ciucă este moștenitorului unui clan de ingineri, pasionați de istorie. Constantin Ciucă s-a născut într-o familie cu zece copii, dintre care trei au fost ingineri. Unul din unchiul lui era profesor de istorie și acest vis îl avea și Mihai Ciucă. Avea o relație specială cu acest unchi, care îl asigura cu multe cărți și detalii istorice. A trăit o durere când a plecat în SUA și nu a reușit să alerge de la școală ca să-și ia rămas bun.
„Tatăl lui, Constantin Ciucă, a fost și el preocupat de istorie. A avut un unchi, Iosif Ciucă profesor de istorie în Brăila, șef de promoție la Facultatea de istorie din Iași. De altfel, toți unchii lui paterni, când se întâlneau discutau istorie. Este vorba și de Eugen Ciucă, și de Pit Ciucă și Cornel. Erau ingineri sau profesori în alte domenii, dar erau amatori de discuții pe teme istorice. Străbunicul lui, Nicolae Morar, a fost un excelent povestitor, deși a fost un om foarte simplu. Bunica lui Mihai, Elisabeta Ciucă, născută Morar, avea de asemeni o memorie deosebită a rudelor și evenimentelor. De la ea a rămas arborele familiei lui Nicolae Morar transmis pe cale orală, arbore ce se întindea la ora decesului ei pe 150 de ani. Arbore ce era foarte bogat în ramificații.
Mihai a învățat în copilărie să cânte la mandolină împreună cu copii Bisericii, apoi a devenit pasionat de electronică, asta după anii 1975, când electronica era încă în perioada începuturilor. Talentul de scriitor Mihai l-a descoperit probabil târziu. A fost pasionat de fotografie și a colecționat documente ale familiei. Arhivă personală trebuie să fie impresionantă”, ne-a împărtășit vărul lui regretatului Mihai Ciucă, Tiberiu Ciortuz.
În clasa a doua a primit dreptul să se aboneze la biblioteca școlii. A luat prima carte și a citit-o într-o noapte. A doua zi a adus-o înapoi, cerând alta. Bibliotecara furioasă ia spus să o citească pe prima și apoi să vină după alta. Aici o să vă las amintirile lui Mihai Ciucă scrise de penița lui: „Degeaba am protestat ca am citit deja acea carte… nu am avut cu cine vorbi. După câteva zile, abordată de aceeași bibliotecară cu privire la mine, oaia neagra a familiei… sora mea i-a replicat că eu citesc tot ce-mi pică în mână, inclusiv cărțile luate de la biblioteca de frații mei. Bibliotecara m-a chemat la ea și, din ziua aceea am devenit privilegiat: aveam acces la raft (ceilalți copii nu aveau) și puteam lua acasă ce cărți și câte cărți pofteam”.
Își dorea mult să exploreze filele trecutului, dar contextul politic nu a fost prielnic. Într-o lume condusă de comunism, după Facultatea de Istorie nu puteai fi decât profesor la școală, dar dacă nu erai membru de partid nu puteai fi profesor sau ar fi trebuit să predai istoria adaptată și redactată de regim. Ori Mihai Ciucă era prea citit și documentat în ale istoriei, iar duhul lui întărâtat nu putea fi supus unei ideologii atât de deocheate.
Viața de Student
La sfatul părinților a acceptat să urmeze Facultatea de Mecanică din Galați. Viața de student nu a trecut fără dureri și încercări. La 24 de ani când era într-o toamnă la practica agricolă pe câmp, activități ce făceau parte din agenda vacanțelor de toamnă pentru elevi și studenți, a simțit o durere acută în articulații și dificultăți în a se deplasa. A ajuns la spital și medicii l-au diagnosticat eronat cu TBC osos, „tuberculoză osoasă”, o formă a osteomielitei.
1982 – Finalul primului an de Facultate la Galați
„Zece luni l-au tratat de TBC osos în timp ce el avea o anchilozare a articulațiilor. L-au imobilizat la pat în aparat gipsat de la brâu în jos. În spondilită nu ai voie să imobilizezi articulațiile, trebuie să faci mișcări și așa a început calvarul. A plecat din sanatoriul în care a stat internat. Dar aici a fost mâna securității… Când a plecat din sanatoriu, medicii i-au spus că tu nu vei mai putea merge niciodată, o să fii o scândură. Și într-adevăr a plecat de la ei ca o scândură. Nu se putea mișca. Nimeni nu a crezut că va mai putea vreodată să meargă”, ne împărtășește soția Ana Ciucă.
Duhul lui întărâtat era în conflict cu comuniștii. Nu accepta trecerea pe listele partidului și cunoscând adevărurile istorice nu putea tăcea.
„Avea curajul să spună lucrurilor pe nume. Nu se sinchisea. Comuniștii au încercat să-l facă informator și el a refuzat. Așa a ajuns să fie în vizorul securității. Era iarna lui 1983, era în sesiune și s-a pornit spre Galați la examene, dar s-a întors pentru că nu mai putea să meargă. L-au trimis la acel sanatoriu și făceau experimente. Era vizibil că erau vorbiți pentru că ba scoteau gipsul, ba îl puneau înapoi și el era din ce în ce mai rău. Atunci mama a căutat un medic reumatolog în București, creștin. A mers la el cu analizele și investigațiile și a constatat că diagnosticul a fost pus incorect și este tratat incorect. L-a luat acasă, au scos gipsul și l-au dus la București culcat în mașină. A stat la București mai mult de o lună, au făcut investigații suplimentare și a devenit obiect de studiu ca un caz special pentru studenții de la rezidențiat. Medicul care-l trata îi atenționa și le spunea: „Uitați-vă atent cum poți distruge viața unui pacient dacă nu pui diagnosticul corect”, ne împărtășește sora Dora Ciucă.
După tratament se întoarce acasă cu trenul, în cârje dar pe propriile picioare. Această vale adâncă îi fură doi ani din facultate, unul pentru tratamente și altul pentru că a repetat. Dar în același timp este modul în care se întâlnește în mod autentic cu Dumnezeu.
Pocăința și Botezul
În perioada acelui an de pauză de la Facultate și recuperare, Biserica a devenit locul lui de creștere și manifestare. A început să se implice în lucrarea cu tinerii, să facă studiu biblic, jocuri. Avea trecere în fața tinerilor. Era fotograful bisericii, foarte pasionat și fiecare bănuț îl punea deoparte ca să-și cumpere aparat foto. La un mesaj al pastorului nostru despre Eutih, care a căzut de pe geam, a constatat că și el stă pe geam, că nu e nici înăuntru, nici înafară. La botezul lui și-a împărtășit mărturia la care toată biserica a plâns. Era foarte dedicat, meticulos și responsabil în toate lucrările în care se implica. Creativ și plin de idei.
Repartizarea la Tulcea și Căsătoria
Spre finalul facultății au venit tinerii și corul din Tulcea la Brăila, chiar de ziua de naștere a lui Mihai. Atunci se intersectează cu Ana, cea care mai târziu va deveni soția dânsului. După Facultate, când a trebuit să aleagă unde să meargă, a ales Tulcea. Povestea lor de dragoste începe oficial cu logodna în 1988 și încheie legământul căsătorie în 1989.
Revoluția și cariera de jurnalist
În decembrie 1989 vine Revoluția. Visa foarte mult să scrie și era sătul de uzina de aluminiu. Cu această ocazie a dat un examen la ziarul local din Tulcea ca să fie delegat ca reporter să scrie despre Revoluție.
În 1990, pastorul Bisericii Baptiste „Sfânta Treime” din Brăila, Iosif Ștefănuț deschide Revista Mesaj și-l cheamă pe Mihai Ciucă la Brăila în calitate de redactor-șef. Revistă creștină de cultură, opinie și informație.
Misiunea la Slobozia
În 1993 o echipă din Texas, au venit în România și au vrut să meargă într-o localitate unde nu este biserică. O soră medicală originară din Slobozia i-a chemat în satul ei unde erau câteva familii care au auzit Evanghelia, dar aveau nevoie de o prezență mai mare a slujirii creștine. Așa Mihai Ciucă este cooptat pentru plantarea unei biserici la Slobozia. Au făcut naveta Brăila – Slobozia până la primul botez, iar în 1994 se mută cu întreaga familie.
În 1996, în paralel cu lucrarea de misiune se înscrie în programul de echipare a slujitorilor creștini „Advanced Training Studies” la Galați. De asemenea, a urmat cursurile de formare Fundației Biblical Education by Estension Internațional (BEEI), care ulterior a devenit Entrust. A făcut cursuri de teologie și în SUA la Wilow Crick Church, iar viața lui însuși a fost o școală permanentă focusată pe istorie și adevărul Scripturilor.
Într-un context post-comunist, preponderent ortodox și fără nicio biserică evanghelică în împrejurimi, ia ființă Asociația Creștină „Prologos”. Sub această umbrelă puteau să-și desfășoare diverse activități de caritate și asistență socială pentru copii.
La scurt timp, o familie din Fundata se întâlnesc cu Isus și îi cheamă la Fundata. Aflat la 18 km de Slobozia, satul Fundata era un sat de deportați politici. Nu aveau apă și condiții precare de există. Familia proaspăt convertită donează o parte din terenul lor pe care se construiește Centrul Multifuncțional „Prologos”. În curte au săpat o fântână și au mai deschis o cantină socială. Satul număr aproximativ 400 de locuitori. Zilnic 30 de copii beneficiau zilnic de o masă caldă.
BIG Impact
În 2002 ia parte la nașterea Fundației BIG Impact și rămâne în istoria mișcării ca unul dintre cei 22 de membri fondatori. După 13 ani de muncă asiduă în zona Sloboziei, starea de sănătate se agravează și în 2006 este impus să se întoarcă la Brăila. De la 2006 încoace se dedică în totalitate lucrării BIG Impact și scrierilor. Ajunge autor pe mai multe platforme online, și-a lansat blogul personal prologos.ro în care se descrie ca „Blogul unui duh întărâtat”. A scris pentru Revista „Mersul Vremurilor”, Arhiva Baptistă și pentru Revista de Istorie a Evreilor din România pentru contribuția la care a fost premiat. Di 2019 este unul din autorii vocali la Revista Convergențe.
Mihai Ciucă și Mihai Dumitrașcu
Debutul ca istoric
Cu ocazia marcării a unui secol al Bisericii Baptiste „Sfânta Treime” din Brăila debutează ca autor cu titlul: „Baptiștii din Brăila: Un veac de mărturie (1918-2018)”. Iar la un an distanță, ca o completare a primei cărți, lansează și albumul: „Istoria baptiștilor brăileni în imagini, date și documente: Repere ale unui veac de mărturie (1918-2018)”.
În 2020, apare al doilea titlu: „Pe urmele lui Robert Murray M’Cheyne: Istoricul Misiunii Scoțiene pentru evreii din Iași”.
Volumul „Baptiștii din România: Pionerii” este lucrarea monumentală pe care a pregătit-o și asupra căreia a lucrat intens ultimii șapte ani din viață. Primele trei cărți au fost doar o pregătire a ceea ce a văzut lumina tiparului doar în 2023, fără contribuția lui finală. Deși nu a putut vedea ziua măreață de a lansării, munca lui a făcut posibilă editarea și publicarea acestui titlul.
A plecat în într-o zi fierbinte din iulie a anului 2021, lăsându-ne moștenire file prețioase de istorie. Munca lui va ghida peste veacuri încă multe generații. Datorită lu Mihai Ciucă avem ocazia să ne cunoaștem rădăcinile, să ne descoperim identitatea și să ne valorificăm moștenirea. Această moșteniră a fost plătită pe alocuri cu multă persecuție și chiar cu sânge. Datorită lui Mihai Ciucă avem ocazia să știm cine suntem, pentru ce suntem și ce trebuie să fim pentru următoarea generație.
Mulțumiri și aprecieri deosebite Anei și Dorei Ciucă, Tiberiu Ciortuz pentru contribuția la realizarea acestei biografii sumare.
