Evenimentele care au avut loc în preajma Paștelui acum 2000 de ani, au fost marcate de șoc, groază, tristețe, dar și de uimire, bucurie și speranță. După trauma inițială provocată de prinderea și apoi de răstignirea lui Hristos, ucenicii s-au confruntat cu un eveniment la care nu s-ar fi gândit, nu făcea parte din paradigma gândirii lor și pe care nu l-ar fi crezut dacă l-ar fi auzit de la cineva.
Creștinismul s-a fundamentat și s-a răspândit datorită unui eveniment supranatural, Învierea lui Hristos, eveniment pe care ucenicii nu l-au putut nega (și nici dușmanii lor, după cum vom vedea) și care le-a schimbat perspectiva asupra realității, asupra misiunii, respectiv asupra vieții lor.
Pentru că astăzi Învierea este contestată de o serie de indivizi prost informați (sau mai bine zis neinformați) care văd numai conspirații ale unui grup mic de creștini ce au dorit subminarea Imperiului Roman, este important să analizăm faptele, pentru că credința noastră nu se bazează pe istorisiri imaginate, alcătuite din elemente folclorice, ci pe realitate. Așa că o să punctez câteva din aspectele care mi se par cele mai relevante pentru susținerea Învierii.
1. Ucenicii erau oameni simpli, cu un nivel de educație destul de redus, (cel puțin majoritatea), cu un univers de gândire profund iudaic, limitat la valorile tradiționale. Nu erau niște profesori universitari superdotați, sau niște revoluționari dornici să inventeze o religie care să schimbe din temelii structurile existente.
2. Concepția lor despre lume viza un Mesia politic, care avea să schimbe statutul poporului evreu, dar nu își puteau imagina un Mesia care avea să moară pe o cruce.
3. Pentru evrei, cel care era atârnat pe lemn era blestemat de Dumnezeu, iar pentru romani un crucificat era un învins, demn cel mult de milă. Este de neînțeles cum o astfel de persoană să devină simbol al biruinței asupra morții, dacă nu ar fi înviat.
4. Credeau într-o înviere la finalul istoriei, dar nu una în timpul desfășurării viețiilor lor.
5. Mormântul a fost gol, fapt menționat de Evanghelii repetitiv, dar și de textele iudaice mai târzii care afirmă că trupul lui Isus nu mai era acolo.
6. Când afirmă Învierea public, fac apel la acest lucru: mormântul gol (Fapte 2:24-32)
7. Hristos li s-a arătat de mai multe ori avînd contact fizic cu ei: atingere, mâncat împreună, etc, manifestări care nu intră în categoria halucinațiilor, acestea neavînd caracter de grup și nici o realitate obiectivă (ucenicii nu L-au văzut doar individual, ci și în grup: 2, 7, 10, 500).
8. Ucenicii se comportă ca niște oameni absolut normali, cum ne-am manifesta și noi în fața acelorași evenimente: nu cred (nimeni nu crede pe nimeni), se îndoiesc, au nevoie de dovezi repetitive ca să creadă (cazul lui Toma este celebru, dar cu fiecare ucenic lucrurile au stat la fel).
9. Evangheliile nu se sfiesc să afirme că primele persoane care au găsit mormântul gol și au stat de vorbă cu Isus înviat au fost femeile, persoane cu statut inferior bărbaților în epoca respectivă. Dacă ar fi vrut să inventeze o poveste pioasă, nu ar fi pus-o în gura femeilor pentru a-și submina autoritatea.
10. Evangheliile nu ezită să menționeze slăbiciuni și defecte de caracter ale ucenicilor: lipsa de credință, îndoiala, rivalitatea, rasismul, uneori spiritul răzbunător, dorința de mărire, neînțelegerea lucrurilor spuse de Hristos. Nu sunt aspecte de menționat dacă vrei să impresionezi un public cu o istorie închipuită. Nu spui despre liderii tăi că și-au trădat învățătorul, că nu ar da bine. Dacă aceste scrieri au avut curajul să spună adevărul (fiind scrise chiar de ucenici, sau inspirate de ei), înseamnă că au spus adevărul și despre Înviere. Este singurul motiv logic pentru care ei nu și-au negat trecutul, Învierea oferindu-le puterea de a trece peste el.
11. Ucenicii nu au avut beneficii materiale de pe urma propovăduirii lor. Toți au suferit persecuții, torturi și 11 din ei au fost omorâți, ultimul fiind exilat pe o insulă la muncă silnică. Sunt oameni gata să moară pentru cauze greșite, dar pe care ei le considră adevărate (cum sunt sinucigașii teroriști), însă nimeni nu este dispus să moară pentru ce știe că nu este adevărat. Este imposibil ca ei știind că Isus a murit și nu a înviat, să se apuce să provăduiască contrariul și nici măcar unul din ei să nu retracteze.
12. Ucenicii au fost dispuși să schimbe aspecte fundamentale ale credinței lor (renunțarea, pentru comunitate, la practicile iudaice cum ar circumcizia, sau jertfele, închinarea la o persoană ca fiind Dumnezeu, introducerea unor ritualuri noi, cu sens nou: botezul și împărtășania, etc.)
13. Bisericile creștine din primul secol nu aveau putere politică, sau materială ca să implementeze astfel de doctrine prin care să manipuleze lumea în folosul lor. Să fii creștin în primele trei secole era o treabă riscantă, erai contra curentului general, politeist, oricând amenințat de o persecuție, de toanele unui împărat, de oprobiul public, așa că trebuia să fii foarte sigur pe ce crezi. Puteai pierde totul, inclusiv viața.
Mormântul gol, arătarea repetitivă a lui Isus, caracterul ucenicilor, mărturisirea lor, calitatea ulterioară a oamenilor Bisericii, arată că Învierea nu a fost o invenție a unor oameni dezechilibrați mintal, sau a unor indivizi doritori de putere, de câștig material, ci a fost un eveniment neobișnuit, supranatural, care i-a schimbat din temelii ca și concepție despre lume și viață și le-a dat curajul să o mărturisească.
Pentru fiecare din noi, Învierea are un beneficiu direct, pentru că ne-a oferit iertare, înfiere, protecție, iubire și speranță. Datorită acestei jertfe și Învieri, putem să-i spunem lui Dumnezeu: Tată și să privim cu încredere în viitor.
Dr. Mihai Tudor Gavrila
