Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Un bărbat a încercat să-l împuște pe pastorul care predica într-o biserică din Pennsylvania

Un pastor din statul american Pennsylvania spune că îi este recunoscător lui Dumnezeu pentru că este în viață, după ce un bărbat a încercat să îl împuște în timpul predicii de duminică iar arma s-a blocat.

Pastorul Glen Germany predica duminică la biserica „Jesus’ Dwelling Place” din North Braddock când un bărbat s-a apropiat calm, a îndreptat o armă spre el și a încercat să apese pe trăgaci.

Incidentul uluitor a fost înregistrat deoarece serviciul divin era transmisi în direct. Pe înrgistrare se vede clar momentul în care pastorul s-a trezit cu țeava armei ațintită către el.

„Mi-am zis: ‘Nu se poate așa ceva’,” a declarat pastorul Germany pentru CBS News.

Bărbatul a apăsat pe trăgaci, dar arma s-a blocat, iar un diacon al bisericii, care a acționat rapid, l-a atacat pe trăgător din spate.

„Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu că sunt încă în viață, pentru că el cu siguranță a apăsat pe trăgaci.”

„Este un erou”, a spus pastorul despre diaconul care l-a salvat.

Atacatorul a fost identificat ca fiind Bernard Polite, în vârstă de 26 de ani. El se confruntă acum cu acuzații de tentativă de omor.

Până în prezent, nu se cunoaște motivul atacului.

Pastorul Germany a declarat că bărbatul înarmat a zâmbit înainte de a încerca să îl împuște.

„Am început să încep să predic și, dintr-o dată, din partea mea stângă, l-am văzut venind din spate în fața bisericii, s-a s-a postat în fața mea și a zâmbit”, a spus Germany.

„Dintr-o dată, am văzut o armă îndreptată spre mine. Și în acel moment, tot ce am putut încerca să fac a fost să fug să mă adăpostesc”, a spus el.

Pastorul spune că l-a iertat pe atacator, dar că încă procesează ceea ce s-a întâmplat.

„Tipul ăsta era muncit de duhuri rele și căuta să împuște pe cineva,”, a spus a spus pastorul, adăugând că atacatorul ar fi declarat că a auzit voci în mintea lui.

Pastorul spune că nu l-a văzut niciodată pe bărbatul înarmat până ieri.

Autoritățile locale au declarat că investighează un alt incident cu atac cu arma care ar putea avea legătură cu incidentul de la biserică, după ce au găsit un cadavru în casa lui Polite.

Sursa: CBN News

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.