Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

„Dumnezeu m-a scăpat”, femeie salvată din cabina unui camion care atărna pe un pod

Un accident teribil s-a produs în data de 1 martie pe podul Clark Memorial Bridge  din Louisville, statul american Kentucky. Imaginile șocante înregistrate de la locul accidentului au devenit acum virale.

Accidentul ar fi avut loc după ce Trevor W. Branham, în vârstă de 33 de ani, a pierdut controlul mașinii personale pe care o conducea, a trecut pe contrasens, a lovit o altă mașină, apoi a lovit autotrenul în cauză.

Sydney Thomas, o șoferiță în vârstă de 26 de ani, conducea camionul care în urma coliziunii a rupt bara de protecție a podului și a rămas atârnată deasupra rîului Ohio – imaginile sunt ireale.

Din fericire, Thomas nu a fost rănită în urma impactului. Ea a oferit un interviu recent în care a povestit despre ceea ce s-a întâmplat în acea zi, despre cum crede că Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile în acea zi și care este starea ei la mai mult de 2 luni de la acel incident.

„Uneori te rogi, iar eu sunt vinovată de acest lucru: Mă rog și nu cred că Dumnezeu mă ascultă”, a declarat ea pentru postul WHAS-TV. „Dar El a fost acolo în acea zi.”

Tatăl ei, Marc Thomas, a declarat că și el crede că Domnul a vegheat asupra fiicei lui.

„Nu mi-am dat seama cu adevărat [de cât de periculos este] decât atunci când m-am uitat în dreapta mea [în timp ce traversam podul Kennedy] și am văzut acel camion atârnând în aer. Acea [salvare] nu a fost altceva decât miracolul lui Dumnezeu.”

Sydney Thomas a explicat ce a determinat camionul să rupă parapeții și să iasă de pe pod, menționând că suspensia vehiculului a cedat și a pierdut complet controlul – fapt care a lăsat camionul să atârne la 30 de metri deasupra râului Ohio.

„Când am rupt balustrada, mi-am zis: ‘Wow, ce mod nebunesc de a muri’ ”, a spus ea, menționând că a crezut cu adevărat că viața ei se va sfârși.

Thomas a stat atârnată timp de 40 de minute până când au venit pompierii care au reușit să folosească o macara pentru a deplasa pe cineva pentru a ajunge la ea. Ea a rămas nemișcată în tot acest timp, temându-se că orice mișcare ar fi trimis camionul în hăul de dedesubt.

Pompierul Bryce Carden, din Louisville, a apărut în curând la fereastra ei, în aer, prins cu un ham și agățat de macara. El a întrebat dacă se poate ruga cu ea – și cei doi au început să se roage lui Dumnezeu.

În cele din urmă, Thomas a fost salvată și ridicată din camion.

 
Deși nu-și dorește să mai călătorească vreodată pe podul Clark Memorial Bridge, ea l-a creditat pe Dumnezeu pentru că a salvat-o și a promis că nu se va lăsa copleșită de frică.

„Dumnezeu m-a lăsat aici cu un motiv și trebuie să-mi îndeplinesc scopul în viață. Și nu pot lăsa ca un astfel de lucru să mă împiedice să fac ceea ce trebuie să fac pentru El, pentru că El m-a scos din asta.”

Sursa: CBN News

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.