Echilibrul dintre aceste două verbe este influențat de alte verbe precum: a ști sau a avea. În umbră, funcție de personalitatea fiecărui, un rol important îl au și interesele. Cine pierde sau câștigă din toate acestea, rămâne de văzut. După revărsarea Duhului Sfânt la sărbătoarea Cinci Zecimii, s-a născut Biserica, timp în care au început să apară și nevoile.
Factorul important ce dă liniște în această privință este chemarea Divină sau trimiterea. Aceasta îl învrednicește pe om să poată răspunde la întrebări precum: de ce faci ceea ce faci, de ce spui ceea ce spui, mergi sau riști?
A fi la modă, a atrage atenția generației pe care o reprezint, a fi remarcat, a dori să intri în istorie, pot fi motivații care dau impuls. Însă deasupra dorințelor de a face, trebuie să stea chemarea confirmată de slujire, care mă definește cine sunt, dacă sunt. Altfel spus, dacă pretind că sunt cine sunt, trebuie să se oglindească în acțiunile mele.
Un exemplu demn de apreciat este Dumitru Cornilescu. Este ales de Dumnezeu pentru traducerea Bibliei în limba română modernă, folositoare multor generații. Este lucrarea pentru care s-a născut, s-a pregătit, a trăit și a slujit.
Dumitru Cornilescu este exemplul omului matur care și-a înțeles menirea. Traducerea Bibliei este scopul principal pentru care s-a consacrat. Născut într-o perioadă economică foarte grea, într-o regiune modestă a țării, cu multiple îngrădiri, înclinația pentru teologie îl conduce spre a-și împlini menirea.
Acceptul de a prelua proiectul traducerii Bibliei de unul singur, în condiții precare de foamete și război, cu posibilități minime, scoate în evidență faptul că în dosul muncii asidue pe care o presupune traducerea Bibliei, este planul măreț a-L lui Dumnezeu. El pregătise poporului român Biblia tradusă în graiul dulce și melodios, graiul lui Eminescu, Creangă, sau Coșbuc.
Satul Stâncești aflat în comuna Mihai Eminescu din Botoșani, prin simplitatea și modestia lui, pune mai mult în lumină menirea pe care Dumnezeu a oferit-o lui Dumitru Cornilescu de a traduce Biblia, pentru binele generațiilor ce aveau să-i urmeze.
Chemarea divină este confirmată de răspunsul prompt al omului pentru slujire necondiționată.
Dumitru Cornilescu întărește convingerea faptului că și-a înțeles chemarea prin participarea de calitate la cursurile școlii.
Credincioșia este atitudinea prin care dovedim încredere față de o responsabilitate primită sau angajamentul asumat. În ciuda oprobiului public, sau a disprețului din partea colegilor de breaslă, în virtutea chemării primite, Dumitru Cornilescu, exprimă încredere și credincioșie. Pentru că menirea nu este alegerea muritorilor ci planul suveran, onorat de chemarea primită, se comportă cu demnitate în ascultare, slujește în credincioșie, cu inima la răsplătire. Dumitru Cornilescu este exemplul omului care tot ce începe duce la bun sfârșit.
Credința spune altfel, iată cum:
„Fiți dar îndelung răbdători, fraților, până la venirea Domnului. Iată că plugarul așteaptă roada scumpă a pământului, și o așteaptă cu răbdare, până primește ploaie timpurie și târzie.” Iacov 5:7
Dacă ai plantat un pom, continuă să lucrezi, dacă ai semănat sămânța în pământ, nu te opri, dacă investești în copii, susține-i cu speranță, dacă ai construit, nu renunța, dacă te-ai rugat, mai roagă-te, dacă ai crezut în promisiunile lui Dumnezeu, nu te îndoi ci perseverează. Credința se uită la ce nu se vede.
Dacă ai fost descurajat, ridică fruntea și privește înainte. Vremea bucuriei, a cântării și răsplătirii, este aproape. Fiecare dintre oamenii chemați la ucenicie, avem o menire pe care nu am ales-o noi ci, ni s-a dat.
Trebuie doar să o recunoaștem, să ne-o asumăm și s-o urmăm. Ce mai trebuie spus după toate acestea: URMEAZĂ-ȚI MENIREA!
Petrică Huțuțui
