Un medic oncolog cu specialitate de radiologie din Kentucky care și-a petrecut ultimii 25 de ani studiind experiențe de moarte clinică spune că cercetările sale confirmă că există viață după moarte.
Jeffrey Long, fondatorul Near-Death Experience Research Foundation, a declarat pentru Business Insider că studia cum să trateze cel mai bine cancerul cu ajutorul radiologiei, când a dat peste un articol din Journal of the American Medical Association care descria experiențe de moarte clinică.
„M-am blocat. Toată pregătirea mea medicală mi-a spus că ești fie viu, fie mort. Nu exista nimic la mijloc. Dar, dintr-o dată, citeam mărturia unui cardiolog care descria experiența unor pacienți care muriseră și apoi reveniseră la viață, și care povesteau ce au trăit în acea perioadă dintre viață și moarte, lucruri aproape incredibile.”
Long a declarat că a început să studieze experiențele de moarte clinică din punct de vedere științific și a realizat că există câteva teme comune în experiențele descrise.
„Nu există două experiențe de moarte clinică la fel. Dar, pe măsură ce am studiat mii dintre ele, am văzut că există un șablon de evenimente care apar într-o ordine previzibilă. Aproximativ 45% dintre persoanele care trec prin moarte clinică raportează o experiență extracorporală”.
„Persoana poate vedea și auzi ce se întâmplă în jurul ei, ceea ce include, de obicei, încercările apropiaților sau ale medicilor de a o resuscita.”
„După experiența extracorporală, oamenii spun că sunt transportați într-o altă lume. Mulți trec printr-un tunel și experimentează o lumină puternică. Apoi, sunt întâmpinați de persoane dragi decedate care sunt în floarea vârstei chiar și animale de companie,. Majoritatea oamenilor raportează un sentiment copleșitor de iubire și pace. Ei simt că lumea în care ajung este adevărata lor casă”, a continuat Long.
Charlotte Holmes a descris pentru CBN o experiență similară prin care a trecut.
Holmes a fost în moarte clinică timp de 11 minute după ce a suferit un accident vascular cerebral. Ea împărtășește că a văzut cum personalul medical a resuscitat-o înainte de a fi escortată la „Porțile de mărgăritar”.
„A sunat o alarmă și medici și asistente au intrat în fugă. Eu eram deja deasupra corpului meu. Îi puteam vedea cum făceau compresii toracice. Le puteam vedea pe toate asistentele din jur. Apoi am simțit un miros, o aromă a celor mai frumoase flori pe care le-am mirosit vreodată. Am auzit și muzică. Și când am deschis ochii, am știut unde sunt. Am știut că sunt în Rai”, a spus ea.
„Nu există frică acolo. Este doar o bucurie pură. Când îngerii preiau controlul, nu există frică. Când te duci acasă, este bucurie pură”, a adăugat ea.
Holmes a declarat pentru CBN’s PrayerLink că a văzut dincolo rude și prieteni care au decedat.
„M-am uitat și acolo era familia mea. Mama mea, tatăl meu, sora mea, cel mai bun prieten al meu. Toți păreau tineri. Nu aveau ochelari. Vărul meu căruia îi fusese tăiat un picior, le avea acolo pe ambele. Arătau ca și cum ar fi avut vreo 30 de ani.”
Long spune despre fenomele de moarte clinică că sunt fenomene reale, dar care nu pot fi explicate de știință.
„Sunt doctor în medicină. Am citit cercetări asupra creierului uman și am luat în considerare toate explicațiile posibile pentru moartea clinică. Concluzia este că niciuna dintre ele nu se potrivește cu realitatea. Nu există nici măcar o explicație fizică cât de cât plauzibilă pentru acest fenomen”, a declarat el.
Cunoscutul apologet creștin Lee Strobel, care înainte de a se pocăi a fost ateu, susține că știința confirmă Biblia și ideea că Raiul este real.
„Am fost sceptic cu privire la experiențele de moarte clinică până când am aflat că avem 900 de articole științifice care au fost scrise și publicate în reviste științifice și medicale în ultimii 40 de ani”, a declarat el anterior pentru CBN’s Faithwire, spunând că este un „domeniu foarte bine cercetat.”
El a făcut referire la un studiu privind persoanele nevăzătoare care trec prin experiențe de moarte clinică. Aceste persoane – care nu au văzut niciodată mai mult decât umbre – raportează că au observat brusc eforturi de resuscitare, persoane dragi decedate și multe altele. Cu toate acestea, atunci când se întorc la trupurile lor, ei raportează că nu mai văd nimic.
În timp ce scepticii ar putea să ia în derâdere ideea acestor „experiențe” și să le numească doar „halucinații”, profesorul de psihiatrie de la Universitatea din Virginia, Jim Tucker, autorul cărții „Return to Life” (Reîntoarcerea la viață) din 2013, a declarat anul trecut, în cadrul unui panel găzduit de „South by Southwest” din Austin, Texas, că este fizic imposibil ca o persoană pe moarte să aibă fantezii sau halucinații, potrivit Business Insider.
„Criticii susțin adesea că creierul persoanelor pe moarte le joacă feste, creând fantezii sau halucinații. Cu toate acestea, moartea, fie ea și doar pentru un timp scurt, compromite funcțiile creierului unei persoane, în timp ce halucinațiile sunt de obicei rezultatul unui cortex senzorial hiperactiv (partea creierului care primește și interpretează informațiile senzoriale). Acest lucru ar face dificil pentru o persoană pe moarte să aibă halucinații”, a declarat Tucker.
Sursa: CBN News