Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Viorel Iuga: „Isus al meu nu este în niciunul dintre tablouri”

Isus al meu nu este în niciunul dintre tablouri. El este prezentat în Sfintele Scripturi, locuiește în cei mântuiți și domnește în glorie. Dacă batjocoritorii au vrut să murdărească doar opera lui Leonardo da Vinci, situația mă depășește. Dacă au vrut să-L umilească pe Domnul Isus Cristos, îi compătimesc.

Mântuitorul este viu, glorificat, plin de putere și, la momentul potrivit, Își va apăra Numele așa cum consideră El. Dacă au încercat, încă o dată, să își bată joc de creștini, atunci cred că urmașii lui Cristos ar trebui să ia atitudine. Numai că, în înțelegerea mea, niciun urmaș al lui Isus nu poate lua o atitudine firească, de răzbunare, deoarece nu ne permite Isus. El a fost batjocorit în fel și chip, a fost batjocorit în generația Lui și în generațiile următoare, dar întotdeauna a răspuns dumnezeiește, cu iubire și cu răbdare. Un om duhovnicesc, un creștin plin de Duhul Sfânt, nu poate avea un răspuns firesc. El știe că răzbunarea este a Domnului și va veni doar când hotărăște El.

Mă gândeam totuși la o variantă… Cum ar fi fost dacă toți creștinii prezenți la JO, după „surpriza” din deschidere, s-ar fi prezentat în zilele următoare cu o pancartă prin care să Îl prezinte și să-L onoreze pe Domnul Isus? Oare ar fi putut ignora cei din media acest aspect? Cum ar fi fost dacă fiecare medaliat care crede că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu I-ar fi dedicat victoria și medalia Celui veșnic viu? Ar fi putut rămâne gestul acesta ascuns?

Nu am fost acolo ca să pot manifesta și nu am vreo medalie pe care să I-o închin lui Isus. În conjunctura aceasta însă, am decis să-L proclam pe Domnul Isus, încă o dată, Salvatorul și Stăpânul vieții mele. Îi rededic Lui mintea, viața, trupul și sufletul. Mă reangajez să trăiesc zilnic pe placul Lui, așa cum îmi cer Scripturile, iar într-o zi, când voi primi cununa vieții, promit să I-o ofer cu bucurie și pentru totdeauna Salvatorului și Stăpânului meu.

Dacă vrei să iei atitudine – și eu cred că trebuie să iei – fă astăzi ceva prin care Domnul Isus Cristos să fie onorat. Distribuie mesajul acesta, scrie un mesaj personal, prezintă-L pe Mântuitorul unei persoane, dar mai ales, trăiește zilnic, cu tot ce ai, pentru Împăratul Împăraților.

 

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.