Domnul Dumnezeu într-adevăr este bun, dar este și drept. Nu cred că poate fi bun și cu minciuna. Minciuna este un păcat contrar naturii Sale si chiar ne îndeamnă să ne pocăim de minciună . „Buzele mincinoase Îi sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr Îi sunt plăcuți.” (Proverbe 12:22)
Dacă în mediul laic îți inventezi titluri cu care te dai rotund se consideră a fi minciună, atunci nu înțeleg cum în anumite locuri din mediul evanghelic așa ceva e acceptat.
În ziua de azi sunt oameni care se pare că pot alege să se simtă și să se identifice tot felul, fie pastori, lideri, mari gânditori și experți în diverse domenii pe care nu le stăpânesc și nu au nicio competență, nici training etc.
Unii se identifică ca mari apostoli.
Mă bucur totuși că mai sunt anumiți pastori care explică teologic aberațiile promovate în anumite medii.
Am să rămân la domeniul meu…să nu credeți că acesta e apogeul.
Unii se identifică chiar cu Cristos. Nu glumesc! Am văzut cu ochii mei 2 cristoși. Au ajuns chiar să se bată ca să vadă lumea că cine câștigă bătaia e adevăratul cristos.
Au fost despărțiți și apoi i-am tratat cu medicație psihiatrică. Mi-au fost pacienți cu ani în urmă. Cei 2 erau schizofrenici. Consumau droguri. Aveau deliruri religioase și de grandiozitate. Asta este boală psihică recunoscută, clasificabilă și cu tratament de lungă durată.
Fără să jignesc pe absolut nimeni, am vorbit despre un fenomen și nu despre persoana X,Y,Z.
Cred că, așa cum scrie în Biblie, trebuie vigilență la înșelătoriile spirituale, emoționale, la manifestări emoționale în masă și manipulări studiate, acompaniate de stimulare emoțională muzicală și alte cele.
Cu toți avem șansa să ne pocăim cu adevărat și să avem o relație personală cu adevăratul Domn Isus Cristos din Biblie, nu cu falsuri și înlocuitori fabricați de oameni.
„Căci se vor scula hristoși mincinoși și proroci mincinoși. Ei vor face semne și minuni ca să-i înșele, dacă ar fi cu putință, și pe cei aleși.” (Marcu 13:22)
2 Corinteni 11 este un alt capitol din Biblie intitulat „Apostolii mincinoși” și merită studiat corect.
Frumos scrie și psalmistul:
„Inima stricată se va îndepărta de mine; nu vreau să-l cunosc pe cel rău. Pe cel ce-l clevetește în ascuns pe aproapele său îl voi nimici; pe cel cu priviri trufașe și cu inima îngâmfată nu-l voi suferi. Cel ce se dedă la înșelăciune nu va locui în casa mea; cel ce spune minciuni nu va sta înaintea mea.” (Psalmul 101:4-5, 7 )
Solus Christus, dar Cristos adevărat din Biblie nu altcineva/ altceva!
Autor: Dr Vlad Schlezak, medic psihiatru creștin, fondator psihoterapie/ consiliere creștin-medicală APCCM, autor, speaker.
