În fiecare dimineaţă mă trezeam cu lipsa bucuriei, cu inima impovărată și nu înțelegeam de ce. Simțeam că duc pe umeri sentimente apăsătoare, de o tristețe fără margini și de frică de ce mi s-ar putea întâmpla mie, sau copiilor mei, pe parcursul acelei zile. Eu, cea care declarasem cu atâta fervoare, vreme de peste un deceniu, la toate conferințele pentru femei la care am fost invitată să vorbesc în Europa și SUA, că nu trebuie să ne temem de absolut nimic, conform versetului din Isaia 43:2, care este unul dintre versetele mele preferate, și care spune: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc! Te chem pe nume, ești al Meu!” (sublinierea îmi apaține).
Eu mă luptam acum cu gheara întristării inimii și a fricii? Cum a fost posibil așa ceva? Ce s-a întâmplat? Ce s-a schimbat între timp? Ce s-a pierdut pe parcurs? Unde s-a dus femeia neînfricată, de neoprit, descrisă în prima mea carte Femeia care mută munții, și care poartă numele meu Daniela, nume care mai înseamnă și luptătoare a cerului? De ce nu mi se mai potrivește acest nume?
Îmi treceau prin faţa ochilor scenarii negre posibile cu privire la lucrurile care s-ar fi putut întâmpla în ziua respectivă, mie, soțului sau copiilor mei, și simțeam cum negura acestor gânduri este atât de apăsătoare încât nu mă puteam debarasa de ea, uneori chiar pe tot cuprinsul zilei. Mă trezeam împovărată și tristă și mă culcam împovărată și tristă și era o stare pe care nu o puteam controla! Deși practicam rugăciunea și citirea Bibliei și declaram în fiecare zi puterea promisiunilor lui Dumnezeu peste viața mea, și a tuturor celor dragi mie, această stare mă urmărea. De ce ? De ce mă apăsa atât de sfredelitor tristețea în inimă? A fost o stare pe care am dus-o vreme de doi ani de zile! Aceasta a fost cea mai neagră noapte prin care a rătăcit sufletul meu.
Apoi, m-am înscris la cursul de consiliere cristocentrică organizat sub egida Asociației consilierilor creștini din România, iar profesorul Ioan Poenar a descris depresia ca fiind “diminuarea bucuriei, relaţii tensionate şi performanţă redusă”, și am înțeles că eu trec printr-o formă de depresie, mai ușoară dar totuși o formă de dpresie. Dar, în același timp, m-am simţit atât de vinovată și chiar jignită de acest dur diagnostic! Mă recunoșteam în toate simptomele și nu înțelegeam cum era posibil acest lucru? Eu eram Femeia care mută munții și simțeam acest lucru în toate fibrele trupului meu și în toate nervurile creierului meu. Eu scrisesem în carte că voi muta chiar și munții din loc, dacă va fi nevoie, prin credința în Dumnezeu, și eu mă luptam acum cu un munte de netrecut-depresia, și parcă nu aveam nicio speranță.
Simțeam că mă afund tot mai adânc în noapte trecând prin aceeași stare de tristețe amară, profundă și de neînduplecat, în fiecare dimineață. Știam cum a început totul, dar parcă nu aveam nicio speranță cu privire la cum se poate înfrunta această boală a sufletului și cum aș putea ieși din mrejele ei neîndurătoare, perfide, pustiicioase și pierzătoare. Simțeam și înțelegeam că puterea celui rău vrea să mă piardă, că luptă cu sufletul meu sensibil, naiv și emotiv, ca să îl piardă! Știam că cel rău își va trimte asupra mea săgețile lui arzătoare, pline de venin și otravă, pentru că Dumnezeu mi-a adeverit prin glas profetic acest lucru chiar cu câteva luni înainte de a le simți otrava distrugătoare, dar parcă nu m-am așteptat la un atac atât de furibund!
Cum a început totul?
Viaţa mea era sub control, eram un model pentru alţii, eram cunoscută și chemată ca femeia care mută munții, aveam mai puţine motive să mă plâng decât alții şi, cel mai important lucru, creştină fiind, îmi aduceam toate grijile, luptele, fricile și dezamăgirile înaintea lui Dumnezeu ca un mod de viață, și nu doar ocazional, și asta îmi dădea putere să le pot birui. Dar cu toate că înainte primeam această putere prin credinţă, rugăciunea mea părea acum că se ridică numai până la tavan, și atât. Era ca şi cum cineva ar fi redus viaţa mea colorată de atâtea biruințe și binecuvântări declarate în cărțile scrise, și nu numai, la doar două nuanțe: alb şi negru. Mă puteţi ajuta?” La acea vreme nu ştiam câte milioane de oameni sunt afectaţi în lumea întreagă, cel puţin la fel ca mine, de o formă ușoară a depresiei şi cât de multe tipuri de depresie există.
Era ca și cum norii negri s-au așezat peste bucuria, siguranţa și pacea pe care le dă credința, și se încăpățânau puternic să stea acolo, ca niște uriași de neclintit! Atunci am înțeles că trec prin depresia reactivă care este o reacție la ceva ce s-a întâmplat, o pierdere, un doliu. Am trecut prin durerea sufletească a pierderii celei mai dragi persoane, mama. Dar acesta a fost doar începutul!
Autor: Daniela Delibaș
Daniela Delibaș îmbină armonios rolul de soție devotată a interpretului de muzică creștină Mitică Delibaș cu cel de mamă iubitoare a trei copii: Marcu, David și Elisa. Pasionată de impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra celor din jur, ea se dedică susținerii valorilor autentice și își folosește diversele talente pentru a inspira și încuraja oamenii.
Această dorință de a contribui la formarea spirituală a comunității a determinat-o să urmeze o carieră în jurnalism, activând ca redactor-crainic la Radio „Vocea Evangheliei” Suceava. În paralel, Daniela este autoarea unor cărți apreciate, precum Femeia care mută munții și Semne ale dragostei Sale, în care abordează teme profunde despre credință, speranță și transformare interioară.
De-a lungul anilor, și-a extins misiunea, susținând conferințe pentru femei atât în Europa, cât și în America. Una dintre preocupările sale majore este sprijinirea comunităților unde Cuvântul lui Dumnezeu nu a ajuns încă, având o afinitate specială pentru Africa, unde își dorește să se implice activ în proiecte umanitare și spirituale.
Pe lângă activitatea literară și jurnalistică, Daniela cântă alături de soțul ei în cadrul evenimentelor organizate de diverse grupuri confesionale, atât în țară, cât și în străinătate.
Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității de Stat din Oradea, Daniela Delibaș îmbină cultura academică cu vocația sa de a aduce lumină și speranță în viețile celor pe care îi întâlnește.
