Centrul „Next Level” din Deva a găzduit un eveniment cultural-spiritual de excepție: lansarea cărții „Înspre țintă – 7 principii pentru o viață cu semnificație”, semnată de prof. dr. Timotei Rusu, pastor al Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din Deva.
„Am scris ‘Înspre țintă’ pentru cei care sunt gata să schimbe ceva”, a declarat autorul, Timotei Rusu. „În paginile acestei cărți vei găsi un manual practic, infuzat în metode biblice, strategii și exemple reale care să îți schimbe cursul vieții pentru totdeauna”, ne asigură autorul.
Lucrarea, care se adresează tuturor creștinilor, indiferent de confesiune, oferă repere clare pentru o viață ghidată de credință, echilibru și încredere în voia lui Dumnezeu.
Olivia Nițescu, unul dintre invitații de seamă, a remarcat: „Cartea este un ghid și un manual de adâncă respirație spirituală, un îndrumător către autoreflecție și autoanaliză, către căutarea căii autentice de realizare a unei vieți cu semnificație. Lucrarea ‘Înspre țintă’ abordează din perspectiva teologic creștină sensul vieții, creșterea și devenirea ființei noastre înspre o viață cu semnificație. Abordarea sistematică a drumului și a principiilor călăuzitoare întăresc convingerea că autorul este un fin cunoscător al valorilor moral- creștine, un desăvârșit călăuzitor și un bun pedagog. Cartea se dorește un manual, un ghid cu descrierea multor experiențe personale emblematice de biruință asupra răului lumesc, un îndrumător care printr-un șir de chestionare îl pune pe cititor în situația de autoanaliză/autoevaluare. O invitație prețioasă la o lectură terapeutică, la meditație! Mulțumesc, domnule Prof. Dr. Timotei Rusu pentru onoranta invitație de a fi unul dintre vorbitori și pentru că ați ales să fac parte din evenimentul lansării uneia dintre prețioasele dvs. lucrări”, a împărtășit Olivia Nițescu.
„Una dintre cele mai mari nevoi în lumea creștină contemporană românească este aceea a unei vieți integrate cu Hristos. Pentru aceasta, dezvoltarea unei gândiri biblice care să fundamenteze un mod de viață biblic și care să se exprime printr-o spiritualitate biblică, se constituie în traiectoria unei vieți trăite cu semnificație. În acest sens apariția acestei lucrări în peisajul publicistic evanghelic românesc este binevenită. Lucrarea este încununarea unei lungi călătorii de reflecție biblică, a unui autor cu o bogată experiență în domeniul spiritualității creștine. Totodată, autorul centrează întreaga logică a cărții în chemarea lui Hristos la ucenicie, o chemare radicală și transformatoare, singura chemare care conduce la o viață care împlinește dezideratul divin pentru viața umană. Iar cartea scrisă de Timotei Rusu ne amintește că a face fiecare gând rob ascultării de Hristos și a îmbrățișa valorile Împărăției așa cum au fost ele întrupate de Hristos Împăratul, sunt ingrediente vitale pentru credincioșii care aleargă spre țintă, spre premiul chemării cerești”, a împărtășit Conf. univ. dr. habil, Daniel G. Oprean.
„Într-o lume plină de ghiduri superficiale, sau de tratate sofisticate, cartea pastorului Timotei Rusu este o invitație prețioasă la o lectură benefică și relaxantă, centrată pe maturizarea noastră creștină. Scrisă cu multă experiență pastorală și comunicată pe un ton prietenos, cartea nu este o lectură grea, dar ne expune unor principii majore spirituale, psihologice și unor adevăruri centrale pentru continuarea unei dezvoltări personale pozitive, solide, mature”, a împărtășit pastorul și Conf. univ. dr. Octavian D. Baban.
Evenimentul, organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a reunit un public numeros și pasionat.
Volumul, apărut la Editura Risoprint din Cluj-Napoca și a fost lansată în prezența domnului Gheorghe Pop, directorul editurii. Moderarea evenimentului a fost asigurată cu sensibilitate de Ionatan Rusu, iar cuvântul de deschidere a fost rostit de Sebastian Bara, managerul bibliotecii județene „Ovid Densusianu” care a subliniat importanța acestei apariții editoriale. Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă caldă, cu semnături de carte și dialoguri sincere între autor și public. „A fost o seară reușită, un eveniment care a adus lumină și inspirație în inimile tuturor celor prezenți”, a concluzionat reprezentanta Bibliotecii Județene.
Cartea „Înspre Țintă – 7 principii pentru o viață cu semnificație” poate fi achiziționată la editurile: Risoprint, Kerigma și eCasaCartii.ro sau în format eBook la doar 10 euro de AICI!
Secvențe din atmosfera evenimentului și impresiile celor implicați în reportajul realizat de Antena 3 Deva.
