
Shutterstock.com
În Duminica Floriilor, atenția ni se îndreaptă spre evenimentul măreț prilejuit de intrarea triumfală a Domnului Isus în Ierusalim. Nu se poate ca, păstrând în atenție acel moment, să nu ne gândim la:
-
IERUSALIMUL DIN TRECUT
Amintindu-ne de ceea ce s-a întâmplat în trecut, înțelegem că Ierusalimul este unul dintre cele mai disputate orașe din istorie. Acesta a fost cucerit de aproximativ 44 de ori și distrus în totalitate de cel puțin două ori. Cu toate acestea, de fiecare dată a fost reconstruit, renăscând practic din propria-i cenușă.
Pe lângă aceste momente cutremurătoare, istoria Ierusalimului consemnează și un moment de sărbătoare: intrarea triumfală a Domnului Isus în această cetate.
Ce mare oportunitate! Nu doar pelerini obișnuiți, spre deosebire de toate celelalte orașe ale lumii, aici a venit Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților! Acest eveniment a fost un timp al mărturiei, căci Domnul Isus și-a descoperit public caracterul, identitatea și misiunea Sa.
Acea zi a fost și un timp al manifestărilor. Deși Domnul Isus a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruș, El a fost primit și aclamat ca un adevărat rege. Mulțimea și-a așternut hainele înaintea Lui, a fluturat ramuri de măslin și a intonat imnul biruinței, strigând:
„Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!” (Matei 21:9)
Acea zi ar fi trebuit să fie și un timp al mântuirii, căci în Ierusalim venise Salvatorul, Cel care putea oferi nu doar eliberarea de sub stăpânirea romană, ci mai ales salvarea de sub robia păcatului și a puterii întunericului. Însă, din cauza necredinței și a refuzului de a-L accepta pe Domnul, în loc de mântuire, patruzeci de ani mai târziu, Ierusalimul a fost cucerit și dărâmat de armatele romane, iar locuitorii lui, împreună cu toți cei din Iudeea, au fost împrăștiați printre neamuri.
Totuși, când totul părea pierdut, după aproape două mii de ani, Ierusalimul a renăscut. De aceea, se poate vorbi și despre:
-
IERUSALIMUL DIN PREZENT
Odată cu reconstituirea statului Israel, la 14 mai 1948, Ierusalimul a fost ales din nou drept capitala acestei națiuni. Iar în anul 1967, în timpul Războiului de Șase Zile, Ierusalimul a fost recucerit în întregime, primind statutul de capitală unificată și indivizibilă a Israelului.
De atunci, Ierusalimul s-a dezvoltat și modernizat, ajungând astăzi la o populație de aproape un milion de locuitori. Acest fapt confirmă împlinirea cuvântului profetic rostit de prorocul Ieremia, care a anunțat cu aproximativ 600 de ani înainte de Domnul Isus:
Căci așa vorbește Domnul: „După cum am adus peste poporul acesta toate aceste mari nenorociri, tot așa voi aduce peste ei tot binele pe care li-l făgăduiesc. Se vor cumpăra iarăși ogoare în țara aceasta, despre care ziceți că este un pustiu fără oameni și fără dobitoace și că este dată în mâinile haldeilor. Se vor cumpăra iarăși ogoare pe argint, se vor scrie zapisuri, se vor pecetlui și se vor pune martori, în țara lui Beniamin și în împrejurimile Ierusalimului, în cetățile lui Iuda, în cetățile de la munte, în cetățile de la câmpie și în cetățile de la miazăzi, căci voi aduce înapoi pe prinșii lor de război, zice Domnul.” (Ieremia 32:37-44)
Nu-i așa că avem încă un motiv de bucurie în această sărbătoare? Ne amintim nu doar de ceea ce s-a întâmplat în trecut, ci Îl slăvim pe Dumnezeu și pentru ceea ce se întâmplă astăzi! Ierusalimul este un oraș prosper, un oraș populat și un oraș privilegiat, pentru că Dumnezeu împlinește față de el ceea ce a promis!
Și acesta este doar începutul minunilor, căci în Sfânta Scriptură sunt menționate promisiuni mărețe și pentru:
IERUSALIMUL DIN VIITOR
Va mai veni un timp, în viitorul nu prea îndepărtat, când Ierusalimul va fi din nou înconjurat de oști. Mai întâi, de cele ale coaliției lui Gog, apoi de armatele tuturor națiunilor, conduse de Anticrist. Însă, în acele momente, Domnul Isus va veni încă o dată la Ierusalim, dar nu blând și smerit, ci călare pe un cal alb, îmbrăcat în autoritate, putere și slavă.
Atunci, El va nimici armata lui Anticrist, care, împreună cu prorocul mincinos, va fi aruncată în iazul de foc.
Despre acest moment, apostolul Ioan spune:
„Apoi am văzut cerul deschis și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce stătea pe el se cheamă „Cel Credincios” și „Cel Adevărat” și El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul Îl avea încununat cu multe cununi împărătești și purta un nume scris, pe care nimeni nu-l știe decât numai El singur.
Era îmbrăcat cu o haină înmuiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” Oștile din cer Îl urmau, călare pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat.
Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Și va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu. Pe haină și pe coapsă avea scris numele acesta: „Împăratul împăraților și Domnul domnilor.” (Apocalipsa 19:11-16)
În acel moment, Domnul Isus va intra din nou în Ierusalim, dar îmbrăcat în slavă, și toți cei credincioși Îl vor însoți, marcând începutul domniei milenare. În acea vreme, Ierusalimul va fi centrul evenimentelor pentru întreg pământul. Despre acest moment, profetul Isaia a spus:
„Se va întâmpla, în scurgerea vremurilor, că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor și toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el și vor zice: „Veniți să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim, Cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare, astfel încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, iar din sulițele lor, cosoare. Niciun popor nu va mai ridica sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul.” (Isaia 2:2-4)
Ce viitor glorios este pregătit pentru Ierusalim! Nu-i așa că ne dorim să fim părtași la aceste evenimente? Dar nu doar să intrăm în Ierusalim împreună cu Domnul, ci și să domnim împreună cu El!
Însă mai există o dimensiune a acestei cetăți, descoperită în Sfânta Scriptură, referitoare la:
-
IERUSALIMUL DIN SLAVĂ
Apostolul Ioan, care, prin revelația primită de la Dumnezeu, a văzut strălucirea Noului Ierusalim, a mărturisit că acesta are o înfățișare slăvită, dimensiuni mărețe și porți și ziduri din pietre scumpe.
Cetatea nu va mai avea nevoie de lumină, fiindcă este luminată de slava lui Dumnezeu. Nu va mai avea nevoie nici de templu, fiindcă Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, este templul ei.
Nimic întinat nu va intra în cetate, iar locuitorii ei vor fi numai cei scriși în cartea vieții Mielului. (Ap. 21:9 – 22:6)
Nu-i așa că, știind toate acestea, sărbătorim altfel momentul intrării Domnului Isus în Ierusalim? Sărbătorim nu doar amintindu-ne de ceea ce s-a întâmplat în trecut, ci și pregătindu-ne pentru ceea ce urmează să se întâmple.
De aceea, îți doresc „Sărbători binecuvântate” pentru acum, dar și bucurie și fericire veșnică la sărbătorile care vor fi în slavă!
Doamne ajută!
Pastor Dan Boingeanu
