Călătărie spirituală la cele 7 biserici din Apocalipsa și insula Patmos

Până la capăt

Acum, când ne amintim de suferințele Domnului Isus îndurate în Săptămâna Mare, nu putem să nu ne cutremurăm înțelegând grozăvia acestora, și că Domnul Isus le-a îndurat până la capăt. În mai multe pasaje ale Scripturii este menționat faptul că El a anticipat suferința, a acceptat-o și nu S-a abătut de la ea, ci a îndurat cu răbdare chiar și moartea, mergând până la capăt.

Acest fapt este confirmat de evanghelistul Ioan, înainte de actul instituirii Cinei Domnului, prin declarația:

„Înainte de praznicul Paștelor, Isus, ca Cel care știa că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, și, fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit PÂNĂ LA CAPĂT.” (Ioan 13:1)

Domnul Isus a făcut această mărturisire și în rugăciunea Lui de Mare Preot, când a afirmat:
„Eu Te-am proslăvit pe pământ, AM SFÂRȘIT lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” (Ioan 17:4)

De asemenea, pe cruce, înainte de a-Și da duhul, a strigat:
„S-A ISPRĂVIT! Apoi Și-a plecat capul și Și-a dat duhul.” (Ioan 19:30)

Apostolul Pavel a mărturisit acest adevăr, afirmând:

„Măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător PÂNĂ LA MOARTE, ȘI ÎNCĂ MOARTE DE CRUCE.” (Filipeni 2:6-8)

Aceste mărturii confirmă faptul că Domnul Isus a împlinit tot ceea ce a venit să facă, iar ceea ce a început a dus la bun sfârșit. El Și-a împlinit slujirea mergând până la capăt, fiindcă știa de unde a venit și unde Se duce și cunoștea ceea ce urma după suferințe, deoarece Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini.

Apoi, a suferit motivat de dragostea pentru cei păcătoși, fiindcă i-a iubit pe ai Săi până la capăt și a acceptat suferința în supunere și ascultare, până la moarte, și încă moarte de cruce!

Dacă aceasta a fost măsura slujirii și a suferințelor Domnului Isus, se cuvine să ne întrebăm: care a fost măsura slujirii și a suferințelor îndurate de ucenicii de atunci și care este această măsură pentru creștinii de astăzi?

Amintindu-ne de ucenicii de atunci, constatăm că ei au exprimat un angajament de a-L urma pe Domnul până la capăt. Apostolul Petru a fost cel mai vocal și mai hotărât în acest sens, mărturisind:

„Chiar dacă toți ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” (…) „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine.” Și toți ucenicii au spus același lucru.” (Matei 26:33-35)

Totuși, atât pentru Petru, cât și pentru ceilalți ucenici, aceste angajamente nu au fost împlinite. În vremea suferințelor, mai devreme sau mai târziu, aceștia L-au părăsit pe Domnul, iar Petru S-a lepădat de El – nu o singură dată, ci de trei ori! (Matei 26:69-75).

Surprinși de această cădere, cu siguranță ne întrebăm: de ce n-au ajuns și ucenicii la capăt, așa cum s-au angajat?

Studiind relatările Scripturii, descoperim cel puțin cinci cauze:

  1. Necunoașterea. Ei nu-L cunoșteau pe Domnul și nici nu cunoșteau misiunea pe care El a venit s-o împlinească. Nu înțelegeau rostul suferințelor care aveau să fie îndurate de Domnul Isus și nici ce urma după acestea.
  2. Necredința. Deși Domnul le-a vorbit despre Sine în repetate rânduri și i-a îndemnat să creadă în El și în Dumnezeu, Tatăl, ei s-au îndoit. Când Domnul le-a descoperit unde Se duce, Toma I-a răspuns: „Nu știm unde Te duci și nici nu știm calea într-acolo!” (Ioan 14:5)
  3. Nevegherea. Ucenicii n-au ajuns la capăt, fiindcă înainte de a ajunge la Golgota, au fost înfrânți în Ghetsimani. Când au fost chemați să se roage împreună cu Domnul, cei trei care au fost aleși au adormit. Și au fost găsiți dormind nu o dată, ci de trei ori! (Matei 26:36-46) Aceasta arată că cei învinși în lupta spirituală sunt învinși și în lupta fizică și nu pot ajunge la capăt!
  4. Neacceptarea. În fața suferințelor, ucenicii au fugit. Iar Petru s-a lepădat de Domnul. Pentru că atenția lor era la tron, când au ajuns în fața crucii, au dat înapoi și nu au mai mers până la capăt.
  5. Neputința. Ucenicii nu au ajuns la capăt, deoarece
    angajamentele lor se bazau doar pe eforturile personale. Însă Domnul Isus le-a spus că
    „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic!” (Ioan 15:5).

De aceea, fără ajutorul lui Dumnezeu, chiar și cei mai viteji greșesc și dau înapoi înainte de a ajunge la capăt!

Dacă aceasta a fost experiența ucenicilor în timpul suferințelor Domnului Isus, ce poți spune despre tine?

Poate ai avut un început frumos pe calea credinței, dar ai încetinit, ai căzut, sau ai dat înapoi. Ridică-te iarăși și pornește cu stăruință și mergi până la capăt, știind că Domnul este mereu gata să te întărească. Aceste sărbători sunt ocazia potrivită să reaprinzi flacăra credinței și să continui cu hotărâre alergarea pe urmele Domnului până la capăt.

Iar dacă înainte îți stă suferința și crucea, nu da înapoi! Fii hotărât să-L urmezi pe Domnul, indiferent cât de mari sunt necazurile prin care treci, sau care urmează să vină, fiindcă după cruce urmează cununa.

Astfel au fost încurajați și credincioșii din Biserica Smirna, cărora însuși Domnul Isus le-a spus:

„Fiți credincioși până la moarte și vă voi da cununa vieții!” (Apocalipsa 2:10)

Doamne ajută!
Sărbători reușite!
Pastor Dan Boingeanu

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă