Călătărie spirituală la cele 7 biserici din Apocalipsa și insula Patmos

Cel puțin 40 de creștini masacrați în Nigeria în Duminica Floriilor

Potrivit președintelui nigerian Bola Tinubu, cel puțin 40 de persoane au fost ucise într-un atac brutal asupra unei comunități agricole creștine din zona de nord-centru a Nigeriei în noaptea de duminică spre luni. Atacatorii, musulmani înarmați, au descins în Duminica Floriilor în comunitatea Zike, situată în Bassa, statul Plateau.

Conform Open Doors acest ultim atac ridică bilanțul morților la aproximativ 113 persoane care au fost ucise într-o serie continuă de atacuri în statul Plateau de la sfârșitul lunii martie. Organizația spune că militanții musulmani Fulani au atacat cel puțin opt comunități, distrugând mai mult de 300 de case și dislocând 3 000 de persoane.

În ultimele câteva săptămâni, militanții au ucis 3 creștini care își cultivau pământul, 11 creștini care se adunaseră pentru o înmormântare – inclusiv o femeie însărcinată și o fetiță de zece ani – și cel puțin cinci femei creștine care se adunaseră pentru a se închina împreună.

Andy Yakubu, un locuitor din Zike, a declarat referindu-se la acest ultim atac din Duminica Floriilor, că locuințele creștinilor au fost jefuite și incendiate în timpul atacului, iar numărul morților ar putea depăși 50. O persoană de contact al Open Doors a raportat: „43 de persoane au fost ucise, mai multe case au fost incendiate cu oameni în interior”.

Președintele Nigeriei a condamnat violențele și a declarat că a fost lansată o anchetă. „Am instruit agențiile de securitate să investigheze în profunzime această criză și să îi identifice pe cei responsabili de orchestrarea acestor acte violente”, a declarat el, oferind condoleanțe familiilor victimelor.

Autoritățile au mai făcut promisiuni similare, însă aceste tipuri de agresiuni au devenit din ce în ce mai frecvente în această regiune, unde s-au intensificat ciocnirile dintre păstorii Fulani – predominant musulmani – și fermierii creștini pentru pământ și apă.

„Oamenii noștri trăiesc în frică”, a declarat pentru Open Doors Titus Ayuba Alams, care îndeplinește funcția de consilier special al autorităților locale pentru bunăstarea lucrătorilor. „Copiii nu mai merg la școală, chiar și adunările în biserici nu le mai poți face, pentru că viața îți este în pericol”.

După cum am raportat anterior, situația din Nigeria rămâne extrem de periculoasă pentru creștini. În total, peste 16.000 de creștini ar fi fost uciși în Nigeria între 2019 și 2023, pe baza datelor Observatorului pentru libertatea religioasă în Africa.

„Majoritatea oamenilor habar nu au ce se întâmplă în Nigeria, dar imaginați-vă acest lucru: în ultimii 20 de ani, probabil până la aproximativ 100.000 de creștini au fost uciși”, a declarat Jeff King, președinte al International Christian Concern. „La trei milioane și jumătate de creștini le-au fost luate pământurile, iar guvernul nu a făcut aproape nimic.”

În timp ce conflictul sângeros pentru terenuri și resurse din centura de mijloc a Nigeriei a continuat, aceasta nu este singurul tip de violență religioasă care are loc acolo. Țara este, de asemenea, blocată într-o luptă împotriva Boko Haram, o grupare islamistă extremistă care a lansat o insurgență în 2009. Această grupare militantă, a cărei misiune este să impună o versiune dură a legii islamice, continuă să afecteze nordul Nigeriei și țările învecinate.

Sursa│CBN News

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.