Ecce Homo („Iată, Omul!”). O pictură de Antonio Ciseri. În această imagine, Pilat îl prezintă pe Isus, biciuit și îmbrăcat cu o hlamidă, mulțimii, în dreapta lui Pilat fiind soția îndoliată a acestuia. / Sursa: Wikipedia.com
Așa, deci, vine un tip pe lume, zice niște lucruri frumoase, vindecă pe săraci, dă de mâncare la oameni, și hopa – în doi-trei ani e gata, îl bagă ăștia în pușcărie și-l omoară ca pe ultimul hoț. Păi cum se face așa ceva? Păi uite cum: se cheamă că ești un pericol public, se cheamă că tulburi liniștea, se cheamă că te dai mai mare decât Cezar, și gata, ai pus-o. Și dacă mai ești și bun la vorbă și atragi lumea după tine, atunci ești triplu mort.
Și uite-așa, noaptea, pe ascuns, îl aduc pe Isus în fața unor bărbați cinstiți, cu barbă lungă și robă albă, care știu ei mai bine ce e bine și ce e rău. Dar nu-l judecă cum trebuie, nu-l ascultă, nu-l lasă să se apere. Îi aduc martori mincinoși, îl întreabă cu viclenie, îl pun la perete. Că așa se face când vrei să scapi de cineva – îi găsești o vină. Și dacă nu are vină, îi faci tu una. Blasfemie, zic ei. Răzvrătire, zic ei. Amenințare la adresa templului, zic ei. Și gata, e condamnat.
Dar nu-i de ajuns. Că ăștia, cei cu barbă și cu legea în mână, n-au tupeu să-l omoare singuri. Așa că-l trimit la români, la Pilat, să-i facă ei treaba murdară. Și Pilat, om cult, om al dreptății, se uită la el și vede că e un prostănac din Galilea, un visător, nu un răufăcător. Îl întreabă: „Tu ești regele iudeilor?” Și Isus, cu jumătate de gură: „Tu zici.” Pilat se mai uită o dată, se mai zgâiește, și-i dă verdictul: „N-am găsit nicio vină la omul ăsta”.
Dar poporul, mânat de fanatici și de ciocoi, țipă: „Răstignește-l!” Și Pilat, politician până în măduva oaselor, face ce știe el mai bine: se spală pe mâini și dă drumul la ucidere. Că așa merge treaba când ai de ales între adevăr și liniște. Mai bine un nevinovat mort decât o mulțime supărată.
Și uite-așa, într-o zi frumoasă de primăvară, îl pun pe un biet om pe cruce, între doi tâlhari, și-l lasă să moară în chinuri. Legal, cu acte, cu pecete. Că așa se omoară un profet când devine incomod. Nu cu pumnul, nu cu cuțitul – ci cu legea în mână, cu judecata mincinoasă, cu spălarea mâinilor.
Dar ironia istoriei e că, după două mii de ani, nimeni nu-și mai amintește de Caiafa, de Pilat, de farisei. Iar Isus, ăla pe care l-au omorât ca pe un câine, e învins în toată lumea. Că adevărul, oricât l-ai bătut, oricât l-ai închis, tot iese la lumină. Poate nu a doua zi, poate nu în zece ani – dar într-un final, iese.
Asta e lecția procesului lui Isus: că puterea se teme mereu de cei care spun adevărul. Și că oricât ai încerca să-l omori, adevărul tot trăiește. Doar că uneori, pentru asta, trebuie să-l răstignești întâi.
Autor: Ivan Tașcă
