CRISTIAN ŞOIMARU: Cu CINE şi CUM votăm duminică?

cristi-soimaru

Pentru că mulți întreabă, m-am gândit să împărtășesc și aici niște gânduri și recomandări. Pentru că am văzut că sunt la modă postările de tipul “Dacă aș locui în…, aș vota cu …”, să încep și eu cu:

DACĂ AȘ PUTEA VOTA ACOLO:

– în Iași aș vota cu Andrei Postolache, candidat independent (întreprinzătorul care e lider al inițiativei politice “Pentru Iași”). Andrei e de votat și în buletinul de vot (P) pentru primarul orașului, dar și în buletinul (CL) pentru Consiliul Local Iași;

– în sectorul 1 al Bucureștiului aș vota – cu bucurie chiar – pe Clotilde Armand (candidata USB la funcţia de primar și prima pe lista lor de consilieri);

– în sectorul 5 al Capitalei aș vota – cu dublă hotărâre – pe Ovidiu Alexandru Raeţchi, candidatul PNL la funcția de primar al sectorului și singurul care îl poate înfrânge acum pe Vanghelie;

– în Târgu Mureș aș vota cu Dan Masca (pentru primar) și cu lista partidului lui, POL – Partidul Oamenilor Liberi – pentru consiliu;

– dacă aș vota la o secție de votare din județul Cluj aș vota la Consiliul Județean cu lista propusă de noul partid UCDR (Uniunea Creștin Democrată din România), avându-l pe amicul Mitras Dudas cap de listă;

– în Dej aș vota cu amicul Corneliu Niste (candidatul UCDR), unul din cei mai dinamici candidați ai acestei campanii electorale cam “șterse”, și cu lista lui pentru consilieri locali (lista UCDR);

– în Oradea pentru Consiliul Local (care va lucra alături de primarul Bolojan) aș vota cu Nadia Pal (candidat independent);

– în Baru (HD), una din cele mai frumoase comune din țară, aș vota cu prietenul meu, primarul Daniel Răducanu.

Câteva comentarii însoțitoare:

  1. E foarte bine să participați la votul de duminică chiar și dacă oferta politică nu vă încântă sau chiar dacă favoritul vostru nu este creditat cu șanse. Votul la astfel de alegeri are și însemnătate practică și simbolică, și nu trebuie neglijat sau irosit. O dată la 4 ani avem o astfel de oportunitate.
  2. Fiind vorba de alegeri locale și fiind într-o țară neașezată, unde multe lucruri trebuie cântărite de la caz la caz (localitate cu localitate), candidații la primărie/consiliu trebuie evaluați individual și nu doar prin prisma partidului pe care-l reprezintă. De aceea în lista cu recomandări specifice de mai sus găsiți o varietate de candidați, atât independenți, cât și din diverse partide politice.
  3. Când iau în calcul componenţa politică națională (votul pentru CJ – consilierii județeni), mă gândesc la preferințe doctrinare și politice și la posibila însemnătate pentru alegerile parlamentare de peste câteva luni. De aceea urmăresc și recomand pentru votul la CJ candidații partidelor noi UCDR și M10 (acolo unde aceste partide au reușit să depună astfel de candidaturi decente).
  4. Nu la întâmplare nu am recomandat vreun candidat al PSD-ului. Este evident, pentru orice observator atent și cu gândire autonomă, că partidul lui Dragnea, Ponta, Iliescu, Năstase, Olguța, Oprișan sau Firea-Pandele este un partid penal, penibil și chiar periculos pentru funcționarea democrației constituționale din România. Același lucru e valabil și pentru ALDE și UNPR, sateliții PSD-ului. Poate există prin țară și primari/candidați de la PSD care nu sunt croiți după calapodul conducerii centrale a partidului, dar, după cum bine spune vorba veche, acestea sunt doar “excepțiile care confirmă regula”.
  5. Ca orientare și recomandare generală nu recomand susținerea PNL, deși punctual am încurajat și votarea unor peneliști. Și recomand asta pentru că – în ciuda a ceea ce trâmbițează – PNL încă este un partid nereformat, un partid al tranziției bezmetice al ultimului sfert de veac. Sunt prea multe aspecte neclare sau de-a dreptul urâte când e vorba de acțiunile și reprezentanții acestui partid. Dar, așa cum am făcut-o și în 2 din recomandările de vot specifice de la începutul postării, sunt și locuri unde aș recomanda votarea unor candidați ai PNL. Acolo unde aceștia sunt oameni decenți și care se bat cu șanse reale împotriva unui pesedist sau altui inadecvat.
  6. Dacă aș locui și vota într-o localitate unde există și o comunitate semnificativă de români de etnie maghiară aș face 2 lucruri: a) Ca maghiar nu aș vota candidații formațiunilor maghiare în principal pe baza criteriului etnic, ci aș evalua mai întâi caracterul, trecutul și ideile acestora; b) Dacă aș fi etnic român și aș vota în Satu Mare sau în alt județ unde formațiunile maghiare au candidați decenți, i-aș susţine prin vot împotriva unui candidat care este etnic român, dar care prin activitate, idei și șanse de câștig se dovedește a fi un candidat mai slab în comparație cu contra-candidatul de etnie maghiară.
  7. Știu că există și câteva localități unde ar fi OK de luat în seamă la vot și candidați ai unor partide ambivalente, cum ar fi PMP sau PNTCD, însă nu pot face o analiză exhaustivă a fiecărui context local. Oricum, criteriile principale de vot trebuie să fie tot cele care țin de calitate (integritate, viziune, credibilitate) și oportunitate (simbolistică, relaționări, potențial).

Eu nu voi vota în niciuna din localitățile (UAT-urile) menționate mai sus. Voi vota în sectorul 3 din București și, cel mai probabil, voi vota (în toate cele 4 buletine de vot) cu candidații susținuți de Uniunea Salvați Bucureștiul (USB). Nu fac asta cu entuziasm, având regretul că reprezentanți credibili ai curentului meu politic preferat nu candidează și pentru faptul că – înainte sau în timpul campaniei – nu s-a reușit o negociere principială între Nicușor Dan, Cătălin Predoiu, Robert Turcescu pentru a pune stavilă familiei Firea-Pandele & PSD Co.

Ca de obicei, respect opiniile și preferințele diferite și nu mă supăr atunci când sunt contrazis. Eu cred într-o vie democrație participativă și constituțională.

Să aveți un weekend Luminat, chiar dacă unii trăiesc iar în Duminica Orbului.

 

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.