Robert J. Tamasy: Turist sau ambasador?

Celor mai mulți dintre noi le place să fie turiști, să viziteze orașe noi, chiar țări străine. Eu nu am călătorit atât de mult ca alții, însă am avut ocazia să vizitez vreo zece țări. Ca turist ajungi în locuri despre care doar am auzit vorbindu-se sau pe care le-am văzut în poze.

De exemplu, îmi amintesc foarte bine de câteva orașe din Ungaria. Bunicii mei au imigrat din Ungaria, așa că a fost interesant pentru mine să văd „țara de baștină”. De asemenea, mi-a făcut plăcere să vizitez Germania și locul meu de naștere – orașul Giessen. Nu a fost o surpriză să observ că nimeni de acolo nu își amintea de mine, era normal, deoarece plecase în SUA la vârsta de un an.

Ca turiști, vizitele pe care le facem, de obicei sunt scurte, iar angajamentul nostru este unul minim. Ajungem într-un loc, vizităm, mâncăm ceva tradițional, facem câteva fotografii și poate cumpărăm câteva suveniruri, iar apoi ne întoarcem acasă. Acum să punem în contrast această imaginea cu cea a unui ambasador, cineva care locuiește într-o țară străină, pentru o perioadă de timp, reprezentându-și țara de origine. El are un rol clar acolo și acționează după autoritatea care îi este încredințată.

Menționez acest lucru, deoarece în 2 Corinteni 5:20 ni se oferă o descriere interesantă a celor care Îl urmează pe Isus Hristos, inclusiv la locul de muncă: „Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi…”. Mie asta îmi spune că fie că sunt la birou, sau la o conferință, sau fac o vânzare, sau în călătorie, rolul  meu este acela a unui ambasador pentru Hristos, reprezentându-L pe El în fața oricărei persoane pe care o întâlnesc. Fie că interacționez cu șefii, colegii de muncă, clienții sau furnizorii, eu nu îmi reprezint doar compania mea, ci și pe Isus Hristos.

A fi ambasador nu este o datorie ușoară. Atât prin acțiunile noastre, cât și prin cuvintele noastre, arătăm altora ce înseamnă să fii un ucenic al lui Isus. Este o responsabilitate mare, după cum scrie și în 2 Timotei 4:5: „Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. ” Lucrurile acestea se adresează tuturor acelora care spun că sunt născuți din nou, prin Isus Hristos, așa cum scrie în Ioan 3:3. Nu pare că sunt niște instrucțiuni adresate unor „turiști”.

Dar, într-un sens practic, ce înseamnă să fii ambasador al lui Isus Hristos? Aflăm o parte din răspuns în cea de-a doua parte a a versetului din 2 Corinteni 5:20, care spune: ”vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”. Dacă suntem „clienți satisfăcuți”, persoane care au experimentat pacea, bucuria, iertarea, harul, dragostea și mila lui Dumnezeu prin Hristos, avem obligația și responsabilitatea de a împărtăși ceea ce am învățat și altora.

Și încă ceva… Într-un alt pasaj din Biblie, citim: „Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. ” (1 Corinteni 3:9). Muncim să ne câștigăm existența, ne folosim talentele, abilitățile și darurile noastre. Totuși suntem numiți „colaboratori cu Dumnezeu” și ni s-a dat privilegiul de a colabora cu El pentur împlinirea planurile și scopurile Sale în lume.

Ca ambasadori ai lui Hristos El dorește să lucreze prin noi pentru a arăta ce înseamnă să trăiești conform principiilor Sale care ne ghidează prin Scripură în fiecare zi. Aceasta nu este o sarcină pentru un turist!

de Robert J. Tamasy

Scrie un comentariu

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine