Jurnal de Misiune – Familia Dubei: „Este timpul secerișului!”

„…Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii, și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș.” Ioan 4:35

E timpul secerișului. Câmpurile sunt coapte, dar nu sunt lucrători suficienți și culturile sunt în pericol. Veniți în ajutor! Acesta este mesajul pe care încercăm să-l transmitem bisericilor, împreună cu partenerii noștri. Cu câteva organizații din PIM (Parteneri în Misiune) am organizat o conferință de misiune la Cluj Napoca. La această conferință s-au oferit statistici despre situația bisericilor evanghelice din România și Europa, și despre traducerea Bibliei în lume. Participanții au avut posibilitatea de a se implica pentru înaintarea Împărăției lui Dumnezeu. O modalitate de a ajuta Wycliffe Romania este ca voluntar pentru mobilizare în țară. Cinci persoane au răspuns chemării, și am avut prima întâlnire cu ei. Aceasta este o lucrare pe care dorim s-o dezvoltăm. Contactează-ne dacă ești interesat.

Proiectul Flacăra Pasiunii pentru Misiune pe care l-am început împreună cu OM România, continuă. De la ultima noastră scrisoare, am mai organizat două conferințe, una la Codlea, și alta la Galați. Tot mai multe biserici cunosc nevoile care sunt pe câmpul de misiune și în traducerea Bibliei, iar Dumnezeu cercetează bisericile la o implicare mai mare în lucrarea de misiune. Câțiva tineri s-au arătat interesați în misiune. Planificăm o conferință și în luna iunie. Vă vom da detaliile când le avem. Rugați pe Domnul secerișului să mai scoată lucrători la secerișul Lui.

Agenția Penticostală de Misiune Externă (APME) a organizat o conferință de misiune numită Romiscon, la care am participat și am avut o scurtă prezentare despre traducerea Bibliei. Mulțumim lui Dumnezeu pentru parteneriatul pe care îl avem cu APME și ne rugăm pentru o colaborare crescândă. Sunt bucuros pentru relațiile noi pe care le-am făcut în timpul conferinței.

10 ani de lucrare 

Rugați-vă pentru întâlnirea cu bordul de la sfârșitul lunii mai, unde vom continua pregătirile pentru aniversarea de 10 ani a Asociației Wycliffe România care va avea loc pe 16-17 noiembrie 2018, la Cluj Napoca. Rugați-vă pentru o mai mare colaborare în ducerea Cuvântului lui Dumnezeu acelor popoare fără Biblie în limbile lor.

Se apropie vara cu diferite tabere. Prima este o tabără de refacere pentru misionarii din PIM, pe care Wycliffe România o organizează împreună cu OM România. Sunt invitați atât misionari externi cât și interni. Rugați-vă pentru pregătiri, și pentru misionari să-și înnoiască puterile și să facă față în slujirea Domnului pentru popoarele la care au fost trimiși. Grija pentru misionari devine tot mai relevantă pe măsură ce problemele cresc în diferite părți ale lumii: instabilitate politică, extremismul religios, presiunea statului împotriva creștinismului, și altele. Să ne rugăm ca harul lui Dumnezeu să-i întărească pe misionarii Lui.

Familia 

Maria se află într-o călătorie prin Georgia și Azerbaijan cu o echipă de cercetare a proiectelor de traducere a Bibliei, pentru o posibilă implicare a românilor în aceste țări. Rugați-vă pentru protecție în călătorii, și pentru înțelepciunea de a descoperi ușile deschise de Domnul pentru lucrare.
Miriam și Levi au rămas 3-4 zile cu unul din colegii noștri până am ajuns eu acasă de la o conferință. Mulțumim Domnului că totul a fost bine cu copiii și că eu am ajuns cu bine acasă. Copiii noștri cresc și sunt implicați în activitățile bisericii locale. Rugați-vă ca ei să-și predea viața în totalitate Domnului Isus. Vă mulțumim mult pentru rugăciuni și susținere financiară!

Mulțumiri și cereri

• Mulțumim Domnului pentru parteneriatele care se dezvoltă în România
• Pentru cei cinci voluntari care sunt gata să ne ajute cu mobilizarea
• Pentru ajutorul Domnului la conferințele de misiune unde am împărtășit viziunea
• Pentru bisericile din România care prind viziunea pentru misiune
• Pentru că Domnul a fost cu familia noastră când am fost departe unul de altul
• Pentru că Domnul a fost cu Wycliffe România timp de 10 ani
• Rugați-vă pentru pregătirea aniversării de 10 ani a Wycliffe România pe 16-17 noiembrie
• Ca Domnul să mai pregătească misionari și voluntari pentru lucrare
• Domnul să mai pregătească biserici care să susțină lucrarea de misiune
• Pentru tabăra cu misionarii care sunt obosiți datorită lucrării intense
• Pentru călătoria Mariei în Caucaz, să fie folositoare și fără probleme

Scrie un comentariu

Adaugă comentariu

Abonează-te la buletinul nostru de
știri creștine