Ceva ce niciodată n-am văzut

Low winter sunlight flooding through a misty cemetery in Stoke-on-Trent.

Se stă la rând la cimitir acum,
Așa ceva nu s-a văzut vreodată…
Șoseaua e atât de-aglomerată
Cu cei conduși pe ultimul lor drum!

În aer e miros de cremator
Căci focul nu se stinge niciodată…
Și e o situație ciudată,
Se nasc puțini… mai mulți sunt care mor.
….
De când e lumea nu s-a pomenit
O zi de slujbă cu biserici goale;
Și medici care mor chiar în spitale
Și magazine care s-au golit!

Și alte lucruri rare am văzut:
Fugim cu toții de aceeași boală!
Și-n nici un loc nu se mai face școală…
Nici mâna n-o întindem la salut.

Iar omul a ajuns neputincios
El, care-odată a zburat pe lună.
Nu poate pe picioare să rămână…
Pământul parcă s-a întors pe dos!

Dar sunt și lucruri bune de văzut:
S-au înmulțit acum faptele bune…
Se fac programe pentru rugăciune
Cum niciodată nu s-au mai făcut!

Și toți ca la comandă ne-am trezit,
Si ținem reguli pentru sănătate
Care-nainte nu erau păstrate…
Și de aceea ne-am îmbolnăvit.

Acesta este doar un început…
Nimeni nu știe cât de mult va ține;
Dar este clar că Domnul nostru vine…
Să afle toți cei care n-au știut!

SB
March 24th, 2020
Carmichael, CA

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.