Melodia Zilei: „Fiul risipitor” cu Mitică Delibaș

Cu toții am fost un „Fiu rătăcitor”. Cu toții plângem pentru cei din casa noastră care încă mai sunt departe de un har atât de mare. În carantină, avem mai mult timp să dăm naștere la perle. Un suflet viu și înflăcărat naște perle. O astfel de perlă, născută dintr-o rugăciune fierbinte, a fost făcută publică sub forma unei melodii de Mitică Delibaș. Deși melodia are un pic de istorie, a fost cântată doar în câteva călătorii misionare în Dobrogea. Am aflat povestea melodiei și vă invităm să aveți lectură și audiție plăcută.

1.Cum s-a născut melodia „Fiul Rătăcitor”?

Eram în Biserica noastră iar la timpul de rugăciune s-a rugat o soră atât de stăruitor pentru fiul ei care s-a depărtat de Dumnezeu, m-a cercetat rugăciunea ei, îi simțeam durerea din inima. Și atunci mi-au venit în gând versurile de la refren. Imediat am fredonat și melodia. Le-am notat repede pe o foaie. A trecut ceva timp de când am scris refrenul. Apoi am găsit printre notițele mele foaia cu versurile. Automat am fredonat și melodia. M-am așezat la pian și am scris versurile pentru strofe.

Și astfel a ieșit toată cântarea. Prima data am cântat-o anul trecut împreună cu grupul de misiune „Evanghelia de la vorbă la faptă”. Misiune pe care o facem în fiecare an în zona Dobrogei.

2. Povestiți-ne un pic despre echipa de creație, prezentați-ne fiecare persoană implicată în proces și aportul fiecăruia?

Pentru că am cântat-o prima dată cu acest grup de misiune, m-am gândit să o înregistrăm profesional. Colaborând cu un prieten care are studiou lui, Dani Carcea, în ianuarie anul acesta ne-am întâlnit la Biserica „Viața Nouă”, Bilca de unde sunt majoritatea misionarilor unde am înregistrat-o. Cântarea aceasta are o însemnătate aparte pentru fiecare din grup, pentru că a avut un mare impact în zona Dobrogea.

3. Ce vă doriți să transmite-ți prin această melodie? Cui o adresați?

Am mulți oameni depărtați de Dumnezeu. Am prieteni pe care îi știu de mici venind și slujind în Casa Domnului dar acum sunt departe de ea. Nepăsători. În primul rând pe ei aș vrea să îi atingă cuvintele acestei cântări.

4. Lăsați-ne un mesaj pentru cei care trăiesc această durere având un fiu risipitor în familie.

Pentru părinții care plâng pentru copiii lor, aș vrea să le spun că toate lacrimile căzute până acum prin rugăciune vor sta înaintea lui Dumnezeu și că El le va ieși în cale, salvându-i și aducându-i înapoi la casa Părintelui ce îi iubește atât de mult.

Familia Daniela și Mitică Delibaș sunt activ implicați în lucrarea de misiune prin darul lor de a cânta. Împreună formează un cuplu de slujitori și oameni de creație, fiind implicați în lucrarea RVE Suceava, diverse călătorii misionare, conferințe din comunitatea evanghelică din România, și din diaspora românească peste tot în lume.

Savurați mesajul melodiei și puneți deoparte un moment special pentru rugăciune și mijlocire în fața tronului divin pentru cei care încă nu au gustat din bucuria întoarcerii acasă.

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.