Lidia Talpoș și-a încheiat alergarea la 73 de ani

O prezență plăcută și blândă, un ajutor potrivit pentru unul dintre cei mai importanți stâlpi ai comunității Baptiste din România, lector universitar la Institutul Teologic Baptist din București (ITBB) și un dirijor excepțional, Lidia Talpoș și-a încheiat alergarea și misiunea pe acest pământ sâmbătă, 9 mai 2020, la vârsta onorabilă de 73 de ani, anunță Istorie Evanghelică.ro

„Lidia Talpoș, s-a născut la data de 4 octombrie 1947 în localitatea Racovița, județul Sibiu. A urmat școala primară, liceul, iar apoi Conservatorul din Cluj. A urmat de mică Calea Domnului. La vârsta de 16 ani, în anul 1964, a fost botezată în Biserica Creștină Baptistă din Sibiu de către pastorul Mircu Cocar la data de 20 iunie 1964.

După terminarea Conservatorului Lidia Talpoș, a cântat mai mulți ani ca solistă la Filarmonica de Stat din Cluj. În acest context, aceasta interpreta arii și alte genuri muzicale în limba în care au fost scrise (germană, italiană etc.), iar soțul, Vasile Talpoș, venea să audieze unele dintre concertele Filarmonicii.

A fost căsătorită cu pastorul și prof. univ. Vasile Talpoș și împreună au trei copii: Cristina căsătorită cu pastorul Samuel Bâlc, Cristian – Mihail Talpoș (1975) căsătorit cu Simona Talpoș și Emanuela-Lidia Talpoș  (1979) căsătorită Vasile.

În anul 1986 a venit cu soțul său în București, iar după ce acesta a preluat funcția de director al Seminarului Teologic Baptist din București (1988) s-a implicat alături de el slujind în calitate de lector și dirijor. Pe parcursul cât a fost la Seminar și apoi Institutul Teologic Baptist din București aceasta s-a implicat în slujirea academică alături de soțul său fiind timp de mai mulți ani cadru profesoral la Seminarul Teologic Baptist din București și apoi la Institutul Teologic Baptist din București. În paralel cu slujirea în mediul confesional, din punct de vedere profesional aceasta a fost solistă a corului Radiodifuziunii Române.

Sora Lidia Talpoș a fost o prezență plăcută și binecuvântată nu doar la Seminar și Institut unde a fost iubită și apreciată, ci și în cadrul Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea din București unde soțul său, Vasile Talpoș, a slujit în calitate de păstor în perioada 1986-2014.

De asemenea, a fost solistă a corului Radiodifuziunii Române și a Corului Madrigal”, notează Istorie Evanghelică.ro

Echipa ȘtiriCreștine.ro vă cheamă să ne rugăm pentru familia îndoliată, mod special pentru fratele Vasile Talpoș rămas singur la această vârstă înaintată. Rugați-vă pentru ca nădejdea vie a revederii să le încurajeze inimile și să le aline durerea acestei despărțiri. Rugați-vă pentru ca slujirea care am moștenit-o să nu fie uitată și misiunea ei să fie preluată de oameni la fel de dedicați și talentați.

 

2 Comentarii
  1. samuel costea 10 mai 2020 Reply
  2. Stoica Anișoara 10 mai 2020 Reply

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.