Trei întrebări de la răscrucea civilizațiilor

Oriental-existențial, occidental-materialistic sau iudeo-creștin ?

Am urmărit câteva dialoguri între un mare guru indian și reprezentanți ai civilizației „avansate“ occidentale. Fiecare îl privea pe celălalt ca pe o cuidățenie în marea schemă a existenței.

Bineînțeles că m-am lăsat antrenat în disputa lor și m-am tot întrebat cui îi dau eu dreptate și care ar fi răspunsul meu creștin la întrebările lor.

În rezumat, cred că există trei școli de gândire, guvernate de trei direcții în care marile personalități din orient, occident și iudeo-creștinism și-au îndreptat curiozitatea.

Marele guru avea dreptate că ne naștem cu o identitate pură care vrea să cunoască și că tot ce ne înconjoară ne oferă haina „reușitelor lor“. Părinții ne învață să fim ca ei, școala ne învață să nu fim ca părinții, iar societatea ne învață să nu fim ca școala. Tot ceea ce dobândim astfel este „coaja“ ființei noastre, nu fructului care contează. Când fructul este consumat, coaja este aruncată la gunoi. Indienii îngroapă trupul în patru ore. Occidentalii îl mai vopsesc și-l păstrează câteva zile, dar tot la gunoi îl aruncă și ei.

Ce devenim în viață este funcție de trei întrebări fundamentale posibile, dintre care putem alege doar una: „Ce?“, „Pentru ce?“ și „Cine?“

Occidentalii au ales să răspundă la întrebarea „Pentru ce?“ Inteligența lor a dat naștere la tehnologie. Cunoașterea lor nu mai este pură, ci este subordonată monetizării. Facultățile nu sunt finanțate pentru cunoașterea pură, ci doar pentru cea care poate fi transformată în câștig și prosperitate. Marele Guru întreba:

„Progresul tehnologic este uriaș și incontestabil. Dar puteți spune că sunteți mai fericiți azi decât cei de acum 150 sau 1500 de ani care n-au avut atâtea înlesniri tehnologice? Bineînțeles că nu! Confortul nu aduce neapărat cu sine fericirea ființei. Adevărata fericire vine rar, în clipele în care ființa noastră atinge ceva existențial superior.“

Orientalii au ales să răspundă la întrebarea: „Ce?“ și au ajuns să se poată desprindă de ambalaj pentru a-și cultiva esența ființei. Identitatea lor nu mai este data de „cojile“ care ambalează personalitatea, individiualitatea de familie, identitatea de națiune sau identitatea de umanitate. Orientalii au ales să înțeleagă „ce“ sunt ei neinfluențați de toate acestea, ce este ființa pură. Pentru ei, oamenii trăiesc în dualitatea energie-timp. Când timpul se termină înaintea energiei interioare spunem că cineva a murit înainte de vreme, în floarea vărstei. Când cineva a terminat energia înainte de a termina timpul ajunge în moarte clinică, în senilitate. Ideal ar fi să ne armonizăm exitența așa ca energia să fie terminată odată cu timpul. Suntem un „ce“ cosmic, o mică parte a acestui univers și avem o componentă a conștienței eterne“.

După cum în trup suntem mult mai mult decât memoriile acumulate personal în minte (pentru că nasul s-ar putea să-l fi moștenit de la un bunic, împreună cu o multitudine de astfel de amintiri ale ADN-ului și ale materiei), tot așa suntem parte a unei memorii colective a universului spiritual.

BUN!!! Mi-am zis că până aici este bine și clar ca explicații despre fundamentele civilizațiilor occidentale și orientale. Unde mă aflu însă eu cu adevărul meu iudeo-creștin?

Pot spune că noi am ales să răspundem la cea de a treia întrebare, cea de dincolo de „Ce?“ și „Pentru ce?“, la întrebarea: „Cine?“

Nu este important ce sunt și nici ce am, ci important este „cine sunt“. La această întrebare, nici lumea materială din jur nu-mi poate fi tată și nici lumea impersonală a spiritualității cosmice. Cărțile noastre de câpătâi, Vechiul Testament și Noul Testament trec până la esența identității, prezentându-ne pe Cineva cu care ne putem asemui și cu care putem purta un dialog inteligent, un cineva căruia îi putem spune „Tată“!. „La început Dumnezeu …“ spune cartea Genezei, iar Noul Testament începe cu un arbore genealogic care ne conduce la o identitate de căpătâi, o identitate definitorie pentru „cine suntem“ noi.

Sigur, orientalii au mai multă dreptate decât occidentalii: Viața este mai mult decât hrana, îmbrăcămintea și mâncarea. „Suflarea“ de viață le supraviețuiește tuturor acestora și nu poate fi atinsă existențial de ele. Dar nici orientalii n-au dreptate destulă, după cum un aparat de radio fără un potențiometru care să prindă posturi care vor să ne transmită ceva nu ne poate ajuta la nimic.

Faptul că ne naștem o „scânteie de viață“ în căutare de sens și de fericire este absolut adevărat. Faptul că ne apucăm repede să le căutăm ne deosebește radical de restul creaturilor. Mai important însă decât căutările noastre este faptul că altcineva ne caută. Fără intervenția salvatoare a lui Dumnezeu în istorie am fi rămas de-a pururi o corabie naufragiată în furtună, fără compas și fără hartă.

Religia fără revelație este o căutare vană după adevărul intuitiv. Revelația ne-a oferit adevărul obiectiv, venit din afara noastră, singurul care ne poate ridica. Fără el, suntem ca cei care caută să se ridice singuri trăgându-se în sus de urechi sau de șireturile de la pantofi.

Ce frumos ar fi fost dacă și occidentalii și orientalii ar fi putut sta puțin de vorbă cu … Isus Christos.

Sursa: barzilaiendan.com

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.