25 de sate creștine bombardate în Irak, supraviețuitorii fug pentru a scăpa de atacuri

În Irak satele de creștini au fost vizate de către teroriști. După mai multe cercetări, estimările arată faptul că satele Chalik, Bersiveh și Sharanish sunt printre cele mai afectate.

În Kurdistanul irakian, de-a lungul graniței cu Turcia, satele creștine sunt scena conflictelor violente. Potrivit Asia News, chiar dacă atacurile de la Ankara îi vizează în primul rând pe membrii Partidului Muncitorilor Kurzi, satele creștinilor sunt atacate în mod brutal, aparent fără motiv. De la începutul anului, cel puțin 25 de sate creștine au fost golite de locuitori.

 

„De câteva luni de zile aceștia au dat atacuri prin munți pentru a-i ucide pe membrii PKK sau pentru a-i atacă pe kurzi, indiferent dacă sunt înarmați sau nu, dacă au alimente asupra lor sau orice altceva de care să poată fi jefuiți”, spune Samir Youssef, pastor al eparhiei Amadiya.

El adaugă că mai multe sate creștine „au fost atacate cu mai multă intensitate” și că „imagini făcute publice arată familii care își părăsesc casele pentru a scăpa de aceste atacuri”.

Pe pagina de Twitter a organizației „Christians of Irak” apare o postare în care sunt prezentate aceste încercări ale oamenilor de a fugi din fața atacurilor. „Turcia bombardează orașele asiriene din Iraq, vizând PKK care ne folosește pe noi și orașele noastre ca scut. Cum putem fi întotdeauna prinși în mijlocul conflictului altora? Bersiveh a fost vizat azi-noapte, trimițând familiile îngrozite într-o frenezie.”

Preotul din Enishke deplânge intensificarea violenței:

„Luna trecută au ucis o mulțime de oameni doar pentru că erau aproape de zonele controlate.”

O sursă a declarat pentru Asia News că bombardamentele sunt întotdeauna urmate de incendieri care distrug casele și culturile agricole.

SURSA | InfoChrétienne

Adaugă comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.