Dar ce înseamnă să fii un „creștin cultural”? Și Richard Dawkins, probabil unul dintre cei mai cunoscuți atei ai vremurilor moderne susținea că se identifică drept un „creștin cultural”. De ce? Pentru că îi plac unele tradiții creștine, cum ar fi colindele de Crăciun.
Musk a fost invitatul lui Jordan Peterson la un podcast al acestuia din urmă.
În timpul discuției, Musk a declarat: „Deși nu sunt o persoană deosebit de religioasă, cred că învățăturile lui Isus sunt bune și înțelepte. Există o înțelepciune extraordinară în întoarcerea celuilalt obraz”. El a continuat spunând că este „un mare credincios al principiilor creștinismului” și se identifică drept „probabil un creștin cultural”.
Musk, care s-a născut și a crescut în Africa de Sud, i-a spus lui Peterson că „a fost crescut ca anglican” și a fost botezat, deși părinții săi l-au trimis la o „grădiniță evreiască”. „Cântam ‘Hava Naglia’ într-o zi și ‘Isus este Domnul nostru’ în ziua următoare”, și-a amintit el. „Deci asta este educația mea”.
Într-o altă parte a interviului, când Musk și Peterson au discutat despre îngrijorarea lor comună cu privire la ratele scăzute ale natalității la nivel mondial, Musk a spus: „Cred că există un argument conform căruia atunci când o cultură își pierde religia, începe să devină anti-viață, să scadă ca și populație și, eventual, să dispară”.
În timp ce Musk a exprimat o atitudine în general pozitivă față de principiile creștine, el și-a dezvăluit, de asemenea, gândirea relativistă cu privire la religie, contrară adevărului credinței creștine. „Cred că este probabil bine să avem mai multe religii și să avem perspective diferite asupra lucrurilor”, a declarat el.
Musk a spus că convingerile sale ar putea fi cel mai bine descrise drept „religia curiozității” și „religia unei mai mari iluminări”.
Dar, așa cum învață Scriptura, Hristos este „Lumina adevărată care luminează pe orice om”. (Ioan 1:9)
Mulți conservatori și chiar creștini l-au apreciat pe Elon Musk pentru critica sa deschisă la adresa ideologiei woke și pentru lupta sa pentru libertatea de exprimare și este minunat să vedem că el apreciază, de asemenea, creștinismul și chiar ceea ce a învățat Isus. Dar, deși mulți oameni pot și recunosc înțelepciunea învățăturilor lui Isus despre iertare și iubirea aproapelui, ei se opresc aici. La fel ca Musk, ei sunt mulțumiți să aleagă câteva dintre afirmațiile lui Isus care le plac, dar nu vor să asculte – și să facă – tot ceea ce spune Isus. De ce? Ei bine, pentru că asta ar însemna să renunțe la controlul vieții lor!
Dar, în cele din urmă, asta înseamnă că ei își construiesc o casă pe nisip.
Matei 7:26-27: „Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea; ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”
A fi un „creștin cultural” sau a-ți scoate pălăria în fața lui Isus nu te va mântui. Isus nu a venit doar să dea niște învățături „bune și înțelepte”. El a venit să răscumpere oameni ca Elon Musk, ca mine și ca tine din sclavia noastră față de păcat. El însuși o spune!
Luca 19:10: „Căci Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.”
Este trist să vedem că oameni ca Musk nu reușesc să înțeleagă ce a învățat cu adevărat Isus – și nu reușesc să își plece genunchiul în fața Lui ca Domn în această viață. Ne rugăm ca, într-o zi, Musk să ajungă să înțeleagă că Isus nu este doar bun și înțelept – este un Mântuitor iubitor pentru toți cei care se pocăiesc și cred.
Sursa: Harbinger’s Daily