Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Parlamentul European susține „dreptul” ne-existent la avort

Joi, 11 aprilie 2024, Parlamentul European a adoptat o rezoluție de includere așa-numitului „drept la avort” în Carta drepturilor fundamentale a UE.

Rezoluția adoptată cu 336 de voturi pentru, 163 împotrivă și 39 de abțineri susține că privarea de acces la servicii de avort ar reprezenta o lezare a demnității umane, autonomiei personale, egalității, sănătății și integrității fizice și psihice a persoanei umane.

Încălcând libertatea de conștiință a medicilor, europarlamentarii critică cadrele medicale din state precum România, Slovacia și Italia care refuză, în favoarea respectării dreptului la viață a celor nenăscuți, să efectueze aceste proceduri asociate unei culturi de promovare a morții.

În tot acest context, Parlamentul European a închis ochii ignorând modelele pro-viață  de succes din state precum Polonia și Ungaria, care susțin mamele și familiile prin ajutor financiar și suport moral. Această abordare indică faptul că UE prioritizează unilateral promovarea avortului în detrimentul unor politici de sprijin pentru viață și familii.

Decizia Parlamentului European interferează cu suveranitatea națională și încalcă principiile culturale și religioase proprii fiecărui stat. Deși rezoluția nu impune măsuri concrete și nu este obligatorie (non-legislativă), aceasta reprezintă un pas intermediar în încercarea de a da o direcție care ignoră complet drepturile celor mai neajutorate ființe ale societății noastre, celor nenăscuți, și desconsideră orice drept de liberă conștiință a medicilor. Mai mult, se sugerează ca procedurile de avort să fie o parte obligatorie a curriculei pentru medicii și studenții la medicină.

Independent de obiectivele și politicile pro-avort existente la nivel European, România are dreptul, libertatea și datoria de a adopta măsuri de susținere și stimulare a natalității, de stopare a declinului demografic și promovare a dreptului la viață, sprijinind copiii, mamele și familiile din România.

Sursa: OCDL.ro

 

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.