Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Duminică – Ziua Învierii Domnului!

Hristos a înviat! Se aude salutul pe străzi, prin biserici, prin birouri, între cunoștințe și între prieteni, la telefon, nimeni ne se rușinează de acest salut, parcă îți vine așa de ușor în acestă perioadă să rostești aceste cuvinte! Vine și răspunsul: Adevarat a înviat!

Da, este ziua glorioasă când Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a înviat, a ieșit din mormânt și este viu în veci de veci! După satisfacția dușmanilor din vinerea seara, vine teama și groaza care îi cuprinde pe toți, la aflarea veștii că este viu. Au amuțit și au intrat în panică, pentru că și-au epuizat toate metodele să scape de El, au încercat în multe feluri, au crezut că au reușit, s-au dus bucuroși acasă, dar nu s-au așteptat să învie și ea să fie reală. Au fost convinși că El a înviat! Au încercat apoi să mituiască străjerii, să răspândească zvonul că totul este o înscenare, dar nu au avut nici un sorț de izbândă!

Învierea este ultimul cuvânt și nu moartea! Este cea mai frumoasă veste pentru întreaga omenire! El a murit pentru păcatele omenirii, iar acum este Viu, ca o garanție a învierii noastre! El este pârga celor adormiți, după El urmăm noi…! Vestea se răspândea, era de neoprit. Oamenii primeau credința creștină, se înrolau în armata Lui, în jurul ucenicilor se adunau oameni care credeau în înviere. Nu puteau fi opriți de nimeni și de nimic, erau gata să moară pentru credința lor, ceea ce s-a și întâmplat cu mulți dintre noii convertiți. Au murit pentru un adevăr, dacă era o minciună, cine și-ar fi dat viața pentru așa ceva?

Învierea convinge lumea! Învierea Domnului mobilizează națiuni întregi! Învierea aduce o nouă perspectivă asupra lumii și asupra vieții! Învierea Lui aduce o nouă speranță în lumea întunecată și umbrită de doliul păcatului. Învierea Lui este garanția noastră! Isus Hristos este Dumnezeul Adevărat care se ține de promisiuni! Ne-a promis că a treia zi va învia… s-a ținut de cuvânt! Acest mesaj al învierii este pivotul principal al creștinismului pe care este așezată întreaga învățătură și trăire a creștinului. Fără înviere nu poate exista creștinism! Fără convingerea personală în învierea Lui nu există viață! Toate le avem în El și de la El, Cel înviat! Viața noastră începe de la mormânt, dacă pentru unii viața se termină la mormânt, pentru un creștin, viața începe de acolo, de la mormântul gol!

Religia creștină este religia mormântului gol! Nu este aici, a înviat! Veniți de vedeți…! Acest mesaj al îngerului răsună și astăzi pentru fiecare om care nu este convins de învierea Lui! Oricine se apropie de Hristosul Cel viu, care vine la mormântul gol, care se lasă convins și crede în El primește cel mai frumos dar, darul credinței care aduce mântuirea!

Hristos este viu! Avem un Domn care nu mai e pe cruce, nu mai e în mormânt, s-a înălțat la cer și este gata să vină a doua oară! Ai credința în El? Ești convins că: în nimeni Altul nu este mântuire… decât în Hristos!  Bucură-te de învierea Lui și du această veste mai departe! Trăiește viața împreună cu Cel ce a înviat și te vei bucura de învierea de apoi!

Sorin Cigher
Pastorul Bisericii „Sion” din Sibiu

Baptiștii din România - Pionierii - Mihai Ciucă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.