
Am ascultat aproape treizeci de ani opiniile și predicile existente în comunitatea creștină și am observat modul statistic în care ele sunt distribuite.
Există o minoritate de centru care prezintă binele ca fiind bine și răul ca fiind rău, proclamandu-L pe Dumnezeu bun și drept. Apoi există opiniile de stânga în care Dumnezeu este doar bun și oamenii pot să facă tot ce vor pentru ei și nimic pentru alții, să trăiască în nesimțire frigidă, să pretindă favoruri și să meargă la biserică cum ar merge la teatru, ca niște spectatori.
Ultima tabăra este în extrema dreaptă, unde ca scuza pentru a contracara teoriile naive de stânga sunt atacați chiar copiii lui Dumnezeu. Echipe de inchizitori, sfinți de carton vopsit, au decretat că Dumnezeu nu mântuiește pe nimeni fară permisiunea lor. Atât extrema stangă cât și cea de dreaptă, acționează fară prea multă școală, luând o idee pe care o umflă cu pompa sentimentelor și o propagă îndârjit.
Cei care predică doar iubirea lui Dumnezeu și atât, combină creștinismul cu budismul trăind o mișcare Flower Power și sunt plini de filozofie și proclamări mărețe. Cei din extrema dreaptă combină creștinismul cu poliția secretă și le poruncesc tuturor să fac drepți-culcat amenințând cu iadul pe cei care nu fac parte din gașca lor.
Când aduci argumente celor de extrema stangă ei se opresc din proclamații și incantații și încearcă binevoitori să priceapă logic ce spui. Cum nu faci treaba cu 1% creier și 99% sentimente, se întorc la versetele din Biblie care le convin și continuă să plutească pe norișori de unde te înjură delicat.
Când îi lovești cu forța argumentului pe cei de extrema dreaptă, ei se prăbușesc, apoi se pocăiesc pe jumătate și mai apoi se ridică triumfalist spunând că dacă oamenii ar ști că sunt mântuiți, ar trăi în păcat și deci nu ai voie să le spui asta. Apoi își aduc aminte că au fost dați afară din poliție pe motiv că erau proști și se apucă să își facă în biserica locală propria lor unitate militară.
Limitând moartea lui Isus Cristos pe cruce la un act simbolic, cei din extrema dreaptă habotnică aduc legea lor morală ca fiind singura cale de intrare în cer, fară să își dea seama că au făcut singurul păcat care nu se iartă. În decursul vieții, eu am fost fan pentru ambele echipe și am cules roadele infantilitatii lor gustând atât harul ieftin cât și mântuirea prin fapte proprii.
Problema e că nu pot să ascult mult timp oameni drogați cu versete, bombastici tele-fantastici de stânga sau inchiziția modernă de dreapta deoarece eu am lucrat toată viața mea pe șantier sau în fabrică, știu să produc diverse piese și să le montez, dar nu fac un lucru dacă nu este util. Iar singura acțiune cu adevărat utilă în aceasta viață este să înțelegi ce vrea Dumnezeu de la tine personal.
Mântuire înseamnă moartea omului vechi, nașterea din Dumnezeu și roadele Duhului Sfânt. Și toate aceste lucruri le face în tine doar Isus Cristos. Tu poți accepta sau poți fi contra.
Hai fraților să înțelegem lucrarea lui Dumnezeu, că se termină viața și ajungem în ziua judecații cu mâinile goale și murdare.
Autor: Lucian Bădescu,
Misionar și psihoterapeut


